Dunărea / Cr. Pustai: Obiectivul poate fi atins pentru că am găsit aici oameni entuziaşti!

Dunărea / Cr. Pustai: Obiectivul poate fi atins pentru că am găsit aici oameni entuziaşti!

Luni dimineaţă în saţa de şedinţe a Consiliului Judeţean a avut loc o conferinţă de presă, la care a participat şi preşedinţtele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă şi în cadrul căreia au fost prezentaţi noul antrenor al Dunării, Cristian Pustai precum şi cel care va ocupa funcţia de preşedinte executiv, Eugen Pîrvulescu.

Pustai care a semnat un angajament pe 2 ani cu gruparea din B-dul Republicii, 39, a declarat printre altele că obiectivul privind promovarea este unul realizabil înciuda faptului că în viitorul sezon al ligii a 2-a există cel puţin 8-9 echipe care şi-au manifestat intenţia de a se bate pentru primele două poziţii care asigură preezenţa în liga 1. „Mă bucur că am reuşit după o pauză de 1 an luată în cadrul cluzbului Gaz Metan pentru că am ocupat altă funcţie, cea de director tehnic, să revin pe marginea terenului. Cred că n-are rost să vorbim de trecut, de palmares, trebuie să ne ancorăm în prezent, în viitor. E un început, probabil greu. În noul sezon, liga a 2-a s-ar părea că e mai interesantă decât liga 1 pentru că sunt cel puţin 9 echipe care şi-au anunţat dorinţa de a promova. Sper să realizăm acest proiect, unul care se întinde pe 2 ani. Sunt cel mai longeviv antrenor ca şi prezenţă la un club, la Gaz am stat 7 ani consecutivi pe banca tehnică. Dorinţa de continuitate e una dintre cerinţele mele. E foarte greu să faci imediat o echipă. Dar, acest obiectiv poate fi atins pentru că am găsit oameni entuziaşti, oameni care doresc să ne înhămăm repede la muncă şi să pornim pe un drum care nu va fi uşor. Important e că ne dorim acest lucru cu toţii.” a spus Cristian Pustai.

Cristian Dumitru Pustai. S-a născut la Mediaş pe 12 octombrie 1965. A antrenat până acum pe Gaz Metan Mediaş (2006-2013), Pandurii Tg. Jiu (20.01.2013 – 23.04.2014), ASA Tg. Mureş (30.09.2014 – 17.12.2014), Rapid Bucureşti (08.01.2015 – 14.04.2015), FC Botoşani (02.10.2015 – 01.04.2016), Gaz Metan Mediaş (06.04.2016 – antrenor până în iunie 2018 şi director tehnic din iunie 2018 până la finalul sezonului).

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.