Dunărea / Cr. Pustai: Mi-aş dori ca oamenii să se bucure de fotbal pentru că până la urmă asta e şi ideea

Dunărea / Cr. Pustai: Mi-aş dori ca oamenii să se bucure de fotbal pentru că până la urmă asta e şi ideea

În ultima parte a interviului, antrenorul Cristian Pustai are şi un mesaj pentru suporterii Dunării, pentru toţi cei care aşteaptă cu nerăbdare reluarea competiţiilor susţinând că fotbalul trebuie să meargă mai departe în ciuda unor posibile „restricţii” şi după data de 15 mai.

Domnule profesor, cel mai probabil din vară sau din toamnă, meciurile, la Călăraşi, se vor putea disputa şi în nocturnă, asta după ce Consiliul Judeţean a cam finalizat lucrările de instalare a instalaţiei de nocturnă, aşa cum a promis încă de la începutul anului. Aţi văzut câteva imagini pe Facebook. Sper ca această investiţie să vă ajute pe dumneavoastră dar şi pe jucători în noul sezon.

Da, mă bucur foarte mult că şi stadionul de la Călăraşi începe să arate a ceea ce ar merita până la urmă acest oraş, municipiu de reşedinţă. Chiar şi pentru un sezon acest oraş a figurat pe harta ligii 1. Montarea acestei nocturne confirmă faptul că lucrurile se mişcă în direcţia cea bună. Că ne va ajuta? Cu siguranţă. În august vor fi nişte temperaturi greu de suportat şi atunci putem juca şi în nocturnă. Să sperăm că aşa se va întâmpla în continuare pentru că au mai fost echipe care beneficiau de nocturnă dar au jucat tot de la ora 11.00. Cred că pentru liga a 2-a şi având în vedere şi obiectivul pe care-l avem pentru sezonul viitor, investiţia este de bun augur. Înseamnă ceva, înseamnă se va continua o idee benefică pentru fotbalul călărăşean.

Numărăm zilele până pe 14, 15 mai când se vor ridica o parte din restricţii...

Da. Cu toţii aşteptăm data asta de 15 mai. Însă ideea de ieşit va fi totuşi o problemă la nivel naţional. Eu sper să ajungem la un consens şi să înţelegem că trebuie să avem grijă, indiscutabil. Va trebui să ne adunăm şi să stăm, cumva, la un loc ca să fim testaţi. Va fi o problemă, în momentul în care o să apară un caz şi atunci chiar nu ştiu ce se va întâmpla că-i foarte greu.

Poate o să ne ajute şi căldură dacă ţinem cont de faptul că virusul nu rezistă la temperaturi înalte.

Ar fi bine. Oricum la Călăraşi e cald, mult mai cald decât în centrul ţării. Totuşi, e discutabil. Am auzit atâtea păreri în perioada asta... Într-adevăr sănătatea oamenilor primează. Părerea mea că nu putem să stăm 2 ani până se găseşte vaccinul cel mai bun ca să fim cu toţii în siguranţă. Va trebui să continuăm cu măsurile care s-au luat şi până acum astfel încât încet – încet viaţa să-şi urmeze cursul firesc.

Care ar fi mesajul dumneavoastră pentru suporteri, pentru iubitorii fotbalului, ai Dunării, cei care aşteaptă să reveniţă împreună cu băieţii, la treabă?

Ce să zic, ne e cam dor la toţi de fotbal. Sperăm ca meciurile să fie frumoase pentru că încărcătură psihică, sigur, vor avea. Indiferent cum ai trage linia, în liga a 2-a, nu ştiu dacă sunt 4 echipe care să stea liniştite sau care să nu-şi propună ceva, un obiectiv. În rest, toate celelalte sunt angrenate într-o luptă: fie de promovare, fie de evitarea retrogradării. Astea sunt de fapt principalele obiective în liga a 2-a. Clasarea pe un loc cât mai bun şine de orgoliul echipei, de blazon, de palamres. La liga 1 e altceva pentru că acolo fiecare loc înseamnă o anumită sumă de bani.

Deci, e clar că vom veni cu poftă. Să sperăm că ne vom adapta repede la condiţii şi că vom parcurge cu bine etapele pe care le mai avem de jucat. Ne dorim să evoluăm cât mai bine iar oamenii să revină în tribune să se bucure. Şi ideea de a juca fără spectatori...În liga a 2-a, nu-i o mare tragedie pentru că de regulă nu sunt mulţi privitori prezenţi. Sunt destule căi de acces, oamenii pot păstra distanţarea socială. Stadionul de la Călăraşi e destul de încăpătir.

Mi-aş dori ca oamenii să se bucure de fotbal pentru că până la urmă asta e ideea. Chiar dacă a devenit o afacere, fotbalul rămâne totuşi un joc, o dispută de care să bucure spectatorii şi telespectatorii.

Când veniţi la Călăraşi? Ca să glumesc un pic, le puteţi spune poliţiştilor care v-ar opri în trafic că veniţi până la Călăraşi să cumpăraţi o pâine, ceva de mâncare...

(Râde). Nu ştiu. În mod sigur atunci când se va putea circula. Oricum nu se pune problema mai repede de 15 mai. Deocamdată ne pregătim online însă după cum i-am văzut pe băieşi genul ăsta de pregătire pare mai degrabă o poveste. La fel cum şi şcoala online e tot o poveste. Indiferent de natura raţiunilor, fotbalul rămâne un joc care trebuie desfăşurat pe un teren  iar cei care-l urmăresc să aibă şi motive de satisfacţie.

Mulţumesc.

sursa foto www.liga2.prosport.ro

ALDISArenasport2

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.