Dacia Brăila și-a luat revanșa în fața Dunării

Dacia Brăila și-a luat revanșa în fața Dunării

Dacia Brăila și-a luat revanșa în fața Dunării după eșecul suferit, în campionat, pe 4 decembrie la Călărași, scor 3-1, partida contând pentru runda a 16-a a sezonului regular al L2. Sâmbătă la prânz, echipa antrenată de la începutul anului de Laurențiu Ivan a câștigat, pe arena Ion Comșa din Călărași, cu 2-0, ambele goluri fiind marcate în partea secundă de Aurelian Petrache (54) și, respectiv, Alexandru Duțu (57).

Dunărea, fără antrenorul său principal, Marius Păun, aflat încă în carantină după infectarea cu Covid-19, bifează și primul eșec din pregătiri după ce în urmă cu o săptămână încheiase la egalitate, 1-1, cu SC Popești Leordeni.

Sâmbăta viitoare, “galben-alabștrii” vor juca tot la Călărași împotriva formației secunde a Farului din Constanța.

În altă ordine de idei, în săptămâna care se încheie, Dunărea l-a pierdut și pe Elijah Seymour care a optat pentru CSM Slatina. După ce a încercat să-i impresioneze pe bănățenii de la Ripensia Timișoara, Alex. Popescu a revenit la Călărași însă va rămâne pentru o perioadă departe de gazon, accidentându-se la antrenamente.

Dunărea Călărași – Dacia Unirea Brăila 0-2

Au marcat: A. Petrache (54), Al. Duțu (57)

Dunărea: Al. Costache – Țenea (M. Condei, 46’), M. Leca (Drăghici, 46’), C. Avram, M. Lupu – Dr. Grigore, L. Boiangiu (Ciurariu, 69’), L. Tache (Ad. Coleașă, 58’), D. Vultur (R. Tătaru, 64’) – Al. Stoica (P. Popa, 69’), M. Calu (Blidar, 64’)

Calendar jocuri de verificare

29.01. Dunărea – SC Popeşti Leordeni (L3) 1-1

05.02. Dunărea – Dacia Unirea Brăila (L2) 0-2

12.02. Dunărea – Farul Constanţa 2 (L3)

19.02. Dunărea – Recolta Gheorghe Lazăr (L3)

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.