Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor din cadrul FRF a decis prin Hotărârea 7 / 20.05.2019 să acorde licenţa pentru participarea la Campionatul Naţional liga I în sezonul competiţional 2019 – 2020. „Le mulţumesc tuturor celor care au lucrat la elaborarea dosarului de licenţiere. A fost o muncă laborioasă însă eforturile n-au fost în zadar. Rămâne să câştigăm şi pe teren lupta pentru salvarea de la retrogradare. Avem în faţa 3 finale. Îmi doresc din tot sufletul să obţinem cât mai multe puncte care să ne menţină în liga I şi în sezonul viitor” a declarat preşedintele executiv al Dunării, Florin Brişan.