UCL | CFR Cluj, calificare cu emoții!

UCL | CFR Cluj, calificare cu emoții!

CFR Cluj s-a calificat dramatic în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a fost învinsă cu 2-1 (0-0, 2-0) de formaţia bosniacă Borac Banja Luka, într-un meci care a avut nevoie de prelungiri, marţi seara, pe Gradski Stadion din Banja Luka, în manşa secundă a primului tur preliminar al competiţiei.

Alexandru Chipciu a adus golul calificării, în min. 118, cu un şut superb, care l-a surprins pe portarul gazdelor. Stojan Vranjes (60), fost jucător al CFR-ului, şi Panagiotis Moraitis (64) au înscris golurile campioanei Bosniei.

Cum CFR a câştigat primul meci cu 3-1, iar după 90 de minute scorul a fost egal la general, 3-3, meciul a intrat în prelungiri.

Din acest sezon al cupelor europene nu mai este valabilă regula golurilor marcate în deplasare, în caz de egalitate la general după două partide urmând să se joace prelungiri, iar în caz că egalitatea persistă, să se execute lovituri de departajare.

CFR o va înfrunta în turul al doilea preliminar pe Lincoln Red Imps (Gibraltar), care a trecut de Fola Esch (Luxemburg), după 2-2 în primul meci şi 5-0 pe teren propriu.

Campioana României va juca în deplasare prima manşă, pe 20 sau 21 iulie, iar revanşa e programată la Cluj-Napoca, pe 27 sau 28 iulie.

Borac Banja Luka - CFR Cluj 2-1 (0-0, 2-0), după prelungiri

Au marcat: Stojan Vranjes (60), Panagiotis Moraitis (64), respectiv Alexandru Chipciu (118).

În prima manşă: 1-3.

Au evoluat echipele:

Borac: 21. Nikola Cetkovic - 14. Sinisa Dujakovic (77. Milan Vusurovic, 46), 28. Djordje Milojevic (18. Aleksandar Subic, 75), 5. Marko Jovanovic (15. Donald Molls Ntchamda, 88), 11. Djordje Cosic - 16. Aleksandar Vojnovic, 8. Amar Begic (24. Dejan Meleg, 104) - 7. Dino Coric, 23. Stojan Vranjes (căpitan), 99. Goran Zakaric - 45. Panagiotis Moraitis (32. Ante Zivkovic, 99). Antrenor: Marko Maksimovic.

Rezerve neutilizate: 1. Bojan Pavlovic - 3. Marko Kujundzic, 22. David Cavic, 27. Enver Kulasin.

CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 4. Cristian Manea, 29. Rachid Bouhenna, 92. Mike Cestor, 45. Mario Camora (căpitan) - 5. Jonathan Rodriguez, 8. Runar Mar Sigurjonsson - 18. Valentin Costache (11. Alexandru Chipciu, 67; 28. Ovidiu Hoban, 120), 10. Ciprian Deac, 7. Adrian Păun (27. Claudiu Petrila, 80; 14. Iasmin Latovlevici, 120) - 9. Billel Omrani (22. Gabriel Debeljuh, 80). Antrenor: Marius Şumudică.

Rezerve neutilizate: 23. Cristiano Figueiredo Pereira, 34. Cristian Bălgrădean - 6. Danijel Graovac, 13. Denis Ciobotariu, 16. Mateo Susic, 21. Anas Tahiri, 94. Cătălin Itu.

Arbitru: Urs Schnyder; arbitri asistenţi: Jan Kobeli, Remy Zgraggen; arbitru de rezervă: Stefan Horisberger (toţi din Elveţia)

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.