Mostiștea | V. Târșolea: Dacă nu se cere rejucarea sau dacă echipa adversă nu cere din propria inițiativă rejucarea, noi nu ne prezentăm la retur

Mostiștea | V. Târșolea: Dacă nu se cere rejucarea sau dacă echipa adversă nu cere din propria inițiativă rejucarea, noi nu ne prezentăm la retur

La finalul manșei tur cu Steaua, patronul echipei Mostiștea, Vasile Târșolea a fost extrem de revoltat solicitând pur și simplu rejucarea partidei, făcută praf de centralul Eduard Ioniță. Gălățeanul le-a făcut cadou militarilor un penalty în minutul 47 (transformat de cel care a căzut în careu fără să fi fost atins de cineva!) și l-a eliminat pe Acasandrei (min. 68) “pentru un singur cartonaș galben”.

”Dacă nu se cere rejucarea sau dacă echipa adversă nu cere din propria inițiativă rejucarea, noi nu ne prezentăm la retur. (n.r. – De ce ar cere?) Din onoare și din cinstea evenimentului care s-a sărbătorit ieri, câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua București, la Sevilla. Le reproșez în primul rând un penalty unde nu a fost contact și a influențat rezultatul și eliminarea unui jucător pentru un singur galben. S-a inventat un galben care nu a existat! Avem analist video care a vizionat meciul și nu există niciun alt cartonaș galben la Acasandrei!’ a declarat pentru www.liga2.prosport.ro Târșolea care ia în calcul nu doar neprezentarea la meciul retur ci chiar retragerea echipei din fotbal. “Nu numai că nu ne prezentăm la următorul meci, nu ne mai prezentăm la fotbalul românesc niciodată! Un proiect cinstit în fotbalul românesc este sortit eșecului! S-a văzut exact despre ce e vorba! Și nu vorbesc acum la cald, pentru că nu sunt un tip temperamental căruia să i se învolbureze sângele la orice meci. Mă așteptam ca arbitrul să țină cu echipa mai cu brand, dar nu mă așteptam să se întâmple așa ceva. Nu am discutat cu arbitrii. În timpul meciului, am încercat să îi spun arbitrului adițional că voi retrage echipa de pe teren, pentru că după ce am vorbit cu jucătorul și cu analistul video și am văzut că nu există un prim galben acordat jucătorului eliminat, asta a fost hotărârea și nu a fost un impuls de moment. Nu am retras echipa de pe teren din respect pentru spectatorii din toată țara care au urmărit acest meci și din respect pentru fanii echipei CSA care au venit și și-au încurajat echipa, dar așa meritau.”, a continuat Târșolea care a conchis “Sincer, nu am mai văzut! Am jucat la Liga 4, în județ, ani de zile, am umblat în toate satele județului Călărași, dar așa ceva nu am mai pomenit!”

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.