Marius Tătaru şi Ionel Bălan, în board-ul Federației Române de Baseball și Softball

Marius Tătaru şi Ionel Bălan, în board-ul Federației Române de Baseball și Softball

Adunarea Generală de Alegeri a Federației Române de Baseball și Softball și-a ales un nou președinte: Cristian Manea (48 de ani).

Scrutinul a fost reprogramat pentru ieri după ce la prima convocare nu s-a îndeplinit cvorumul necesar pentru desfășurare. Inițial această întrunire fusese anunțată pe 13 Aprilie 2022.

Din cei 25 membri afiliați au fost prezenți 17. 15 au votat pentru Cristian Manea, iar doi s-au abținut. Din noua conducere a FRBS fac de acum parte şi doi călărăşeni. E vorba de Marius Tătaru, directorul CSS Călăraşi care ocupă funcţia de primvicepreşedinte şi Ionel Bălan, preşedintele Leaders Călăraşi, ales în funcţia de secretar general al federaţiei.

După desfășurarea scrutinului de vot nouă componență a Biroului Executiv al FRBS este:

Președinte – Cristian Manea – Președinte Angels București

Primvicepreședinte – Marius Tătaru – Director CSS Călărași

Vicepreședinte – Constantin Nacu – Director CSS Botoșani

Secretar General – Ioan Bălan – Președinte Leaders Călărași

Membru – Pavel Laurențiu – Director CSS Tg. Neamț

Membru – Bogdan Pîrvu – Profesor CSS Botoșani

Membru – Marius Țocu – Profesor – LPS Roman

Membru – Loredana Asoltanei – Vicepreședinte Thunder Wolves Botoșani

Cum a apărut baseball-ul în România după Revoluția din 1989?

Istoria baseball-ului în România începe în anul 1990, când pe fondul experienţei îndelungate a practicării oinei – considerat sportul nostru naţional – erau create premise pentru introducerea acestui joc sportiv cu o largă răspândire în lume.

Un grup de iniţiativă, alcătuit între alţii şi din fostul secretar general al Federaţiei Române de Oină, Cristian Costescu, şi o parte dintre instructorii, arbitrii şi jucătorii de oină, adepţi ai baseball-ului, din Botoşani, Suceava, Neamţ, Bucureşti, Călăraşi şi Teleorman, au realizat această acţiune. Astfel, data de 4 februarie 1990 consfinţeşte momentul înfiinţării Federaţiei Române de Baseball.

Ambasada Statelor Unite ale Americii din Bucureşti a acordat primul sprijin material noii federaţii. Tot cu sprijinul ambasadei SUA s-a realizat vizita în Romania a presedintelui Federaţiei Internaţionale de Baseball, care, în perioada de 26-28 aprilie 1990, a asistat la primele demonstraţii organizate la Bucureşti. Acesta s-a angajat în dotarea cu materiale şi a asigurat conducerii federaţiei o vizita de documentare în SUA.

Sursa text şi foto www.prosport.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.