Ziua de luni, 19 aprilie, e dedicată în totalitate meciurilor din cadrul rundei a 4-a, penultima a turului play-off-ului ligii a 2-a.
Primul duel e programat de la ora 16.00. Aureolată după victoria la scor obținută la Călărași, CS Mioveni va da piept cu ASU Poli Timișoară, echipă învinsă in extremis acasă de Rapid, în runda precedentă. Mioveniul e pe 3 cu 38 de puncte și pare cel puțin candidată certă la barajul de promovare. Echipa antrenată de Dan Alexa e pe 5 cu 33 de puncte și speră să spargă luni gheața, propunându-și toate cele 3 puncte.
De la ora 18.30 de minute se joacă la Miercurea Ciuc meciul dintre FK Csikszereda și Dunărea Călărași. Deși e cu moralul la pământ, echipa noastră are un ascendent în fața ciucanilor pe care i-a învins și la ultimul duel, desfășurat tot la Miercurea Ciuc, pe 14 martie, cu 1-0.
Cu 35 de puncte, elevii lui Pustai stau pe 4 iar FK Csikszereda e pe ultimul loc cu 33 de puncte. Ambele echipe sunt fără victorii în play-off.
Meciul vedetă al rundei a 4-a va avea loc în Bănie. Pe stadionul Ion Oblemenco, începând cu ora 21.00 se vor confrunta primele două echipe din top, FC Rapid și U Craiova 1948, fiecare cu câte 42 de puncte dar departajate de golaveraj.
În meci direct disputat tot la Craiova pe 10 octombrie 2020, Craiova a învins Rapidul cu 5-0!
Etapa 4
Luni, 19 aprilie
Ora 16.00 CS Mioveni – ASU Poli Timișoara
Ora 18.30 FK Csikszereda – Dunărea Călărași
Ora 21.00 U Craiova 1948 – FC Rapid
Clasament
- FC Rapid 3 3 0 0 7-2 42
- U Craiova 3 2 1 0 3-1 42
- CS Mioveni 3 1 2 0 5-1 38
- Dunărea 3 0 1 2 2-9 35
- ASU Poli 3 0 1 2 1-3 33
- FK Csikszereda 3 0 1 2 1-3 33
Etapa 5
Sâmbătă, 24 aprilie
Ora 12.30 ASU Poli – FK Csikszereda
15.00 FC Rapid – CS Mioveni
Luni, 26 aprilie
Ora 17.30 Dunărea Călărași – U Craiova 1948