În ultima etapă a turului play-off-ului ligii a 2-a, Dunărea, locul 4 în clasament cu 38 de puncte își va măsura forțele cu ocupanta primului loc, U Craiova 1948 (45 de puncte). Antrenorul oltenilor, Eugen Trică (44 de ani) a prefațat partida de la Călărași, programată luni, 26 aprilie, de la ora 17.30 de minute declarând într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a clubului că “Ne așteaptă o partidă foarte dificilă. Ați văzut că în ultimul joc al lor, cel de la Miercurea Ciuc, au reușit să câștige 3 puncte. Au schimbat și ei sistemul de joc, joacă cu 3 fundași centrali. Acum să vedem dacă vor juca la fel și cu noi. Cei care cred că vom avea o partidă ușoară se înșeală amarnic pentru că ei formează un grup puternic în ciuda problemelor financiare pe care le au de 4, 5 luni de zile. Îi cunosc foarte bine. Ei chiar se mobilizează la meciurile importante, mai ales că după victoria de la Miercurea Ciuc au intrat în cărți și ei pentru cele 2 locuri promovabile direct”.
În cadrul sezonului regular, Craiova s-a impus cu 2-1 în partida desfășurată pe 12 septembrie, anul trecut, la Turnu Severin.
U Craiova 1948 și Dunărea Călărași s-au clasat pe primele două locuri ale topului la finele sezonului regular.
Partida de luni va fi arbitrate la centru de bucureșteanul, Horia Mladinovici (36 de ani, arbitru L1)
Sezon regular | Et. 3 | 12 septembrie 2020
U Craiova 1948 – Dunărea Călăraşi 2-1
Au marcat: Călin Cristea (34’), Claudiu Bălan (90+4’) / Ionuţ Sîrbu (79’)
U Craiova 1948 (1-4-3-3): 31. R. Popa – 20. Gîţ, 23. Gugu, 13. B. Diallo, 5. Huyghebaert – 16. Vl. Pop (19. Anghelina, 46’), 8. Dr. Albu, 18. C. Cristea – 77. V. Munteanu (17. Raicea, 59’), 99. A. Ciolacu (9. Cl. Bălan, 59’), 11. Rob. Răducanu (24. Baeten, 77’).
Antrenor: Nicolo Napoli
Dunărea (1-4-2-3-1): 1. St. Krell – 3. I. Ţenea, 20. B. Şandru, 6. K. Wiktorski (5. R. Candrea, 74’), 18. R. Sălceanu – A. Lopez (8. M. Fotescu, 67’), 4. A. Bedea - 7. M. Tudoran (15. C. Anghel, 67’), 21. M. Calu (22. I. Sîrbu, 46’), 70. Al. Ciucur (11. S. Sava, 89’) – 26. Cr. Bud
Antrenor: Cristian Pustai
A arbitrat: Florin Marcu (Oradea)
Locuri ocupate la finele sezonului regular
1. U Craiova 1948 19 9 8 2 30-15 35
2. Dunărea 19 10 4 5 25-22 34
Linii de clasament
1. U Craiova 1948 4 3 1 0 4-1 45
4. Dunărea 4 1 1 2 4-10 38
Rezultate Play-Off
Dunărea Călăraşi
- Dunărea – ASU Poli 0-0
- Rapid – Dunărea 4-1
- Dunărea – CS Mioveni 1-5
- FK – Dunărea 1-2
U Craiova 1948
- CS Mioveni – Craiova 0-0
- Craiova – ASU Poli 1-0
- FK – Craiova 1-2
- Craiova – Rapid 1-0