Fotbal / Modificări în Legile Jocului din sezonul viitor

Fotbal / Modificări în Legile Jocului din sezonul viitor

În cadrul întâlnirii anuale, de la începutul lunii martie, IFAB, organizația care reglementează Legile Jocului în fotbal, a luat o serie de măsuri care schimbă modul în care vor fi interpretate anumite situații de joc.

 

Pe lângă analiza realizată sistemului VAR, introdus în 2018 în Legile Jocului, membrii IFAB au convenit asupra unor modificări ce vor intra în vigoare începând cu sezonul viitor. Acestea fac referire la situații precum:

– HENȚ. În situația în care un jucător înscrie sau își creează un avantaj clar, chiar dacă a atins mingea cu mâna involuntar, arbitrul va întrerupe jocul.

– PENALTY. Portarul nu mai este obligat ca în momentul executării loviturii de pedeapsă să aibă ambele picioare pe linia porții, ci doar unul singur.

– REPUNERE ÎN JOC. În cazul loviturilor de poartă sau a loviturilor libere executate din propria suprafață de pedeapsă, mingea va intra în joc imediat ce a fost lovită cu piciorul și s-a mișcat, fără să mai fie necesară ieșirea acesteia din careu.

– LOVITURI LIBERE. Jucătorii echipei în posesie trebuie să se poziționeze la minimum un metru de zidul format de adversari. Sunt evitate astfel abateri precum împingeri sau alte comportamente nesportive.

– MINGE DE ARBITRU. În anumite situații, când este în joc și lovește arbitrul, jocul se va relua cu minge de arbitru.

– ÎNLOCUIRI. La efectuarea unei schimbări, jucătorul înlocuit va părăsi terenul pe la cea mai aproapiată linie de margine, pentru a evita astfel tragerile de timp.

Sursa text si foto www.frf.ro