EURO 2020 | Finlanda a produs surpriza la Copenhaga

EURO 2020 | Finlanda a produs surpriza la Copenhaga

Echipa Finlandei, debutantă la un turneu final, a reuşit să învingă echipa Danemarcei cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Parken din Copenhaga, într-un meci din Grupa B a turneului final al Campionatului European de fotbal - EURO 2020.

Finlanda a produs prima surpriză de la EURO 2020, însă într-un meci cu o desfăşurare specială, în care prestaţia danezilor în repriza secundă a fost influenţată de momentul dramatic prin care a trecut mijlocaşul Christian Eriksen, echipa antrenată de Kasper Hjulmand ratând şi un penalty.

Golul Finlandei a fost înscris de Joel Pohjanpalo (60), la singurul şut pe poartă al echipei sale.

Jocul a fost destul de fragmentat, cu accidentări suferite de finlandezi în prima parte, Pukki, Uronen sau O'Shaughnessy, iar în min. 43, Eriksen s-a prăbuşit pe teren inconştient, fără a fi atins de cineva. Mijlocaşul echipei Inter Milano a avut nevoie de resuscitare şi meciul a fost întrerupt mai multe zeci de minute.

Finlanda, care nu a şutat nici măcar la poartă în prima oră de joc, a reuşit să marcheze în min. 60, când Joel Pohjanpalo reia cu capul de lângă Christensen, la centrarea lui Uronen.

Danezii au primit penalty în min. 73, când Poulsen a fost faultat de Arajuuri, dar Pierre-Emile Hoejbjerg a executat foarte slab şi Hradecky a apărat (74).

Singurele meciuri oficiale de până acum între Danemarca şi Finlanda au fost câştigate de danezi cu 1-0, în preliminariile EURO 1988.

Danezii pierduseră doar unul din ultimele lor 22 de partide cu Finlanda (15 victorii, 6 egaluri), eşecul venind în 2000, într-un meci amical disputat în Spania (1-2).

În etapa a a doua a grupei, Finlanda va întâlni Rusia pe 16 iunie, la Sankt Petersburg, iar Danemarca va înfrunta Belgia în data de 17 iunie, la Copenhaga.

Danemarca - Finlanda 0-1 (0-0)

A marcat: Joel Pohjanpalo (60).

Au evoluat echipele:

Danemarca: 1. Kasper Schmeichel - 18. Daniel Wass (17. Jens Stryger Larsen, 76), 4. Simon Kjaer (căpitan; 3. Jannik Vestergaard, 63), 6. Andreas Christensen, 5. Joakim Maehle - 10. Christian Eriksen (24. Mathias Jensen, 43), 23. Pierre-Emile Hoejbjerg, 8. Thomas Delaney (21. Andreas Cornelius, 76) - 20. Yussuf Poulsen, 19. Jonas Wind (11. Andreas Skov Olsen, 63), 9. Martin Braithwaite. Selecţioner: Kasper Hjulmand.

Rezerve neutilizate: 16. Jonas Loessl, 22. Frederik Roennow - 2. Joachim Andersen, 12. Kasper Dolberg, 14. Mikkel Damsgaard, 15. Christian Noergaard, 26. Nicolai Boilesen.

Finlanda: 1. Lukas Hradecky - 22. Jukka Raitala (5. Leo Vaisanen, 90), 2. Paulus Arajuuri, 3. Daniel O'Shaughnessy, 18. Jere Uronen - 8. Robin Lod, 6. Glen Kamara, 14. Tim Sparv (căpitan; 11. Rasmus Schueller, 76), 4. Joona Toivio - 20. Joel Pohjanpalo (26. Marcus Forss, 84), 10. Teemu Pukki (19. Joni Kauko, 76). Selecţioner: Markku Kanerva.

Rezerve neutilizate: 12. Jesse Joronen, 23. Anssi Jaakkola - 7. Robert Taylor, 9. Fredrik Jensen, 13. Pyry Soiri, 15. Nicholas Hamalainen, 21. Lassi Lappalainen, 25. Robert Ivanov.

Arbitru: Anthony Taylor; arbitri asistenţi: Gary Beswick, Adam Nunn (toţi din Anglia); al patrulea oficial: Sandro Schaerer (Elveţia); arbitru de rezervă: Stephane De Almeida (Elveţia)

Urmează

Miercuri, 16 iunie

16.00 Finlanda – Rusia (St. Petersburg)

19.00 Danemarca – Belgia (Copenhaga)

Sursa www.agerpres.ro