EURO 2020 | Croația, în optimi!

EURO 2020 | Croația, în optimi!

Echipa de fotbal a Croaţiei a învins-o pe cea a Scoţiei cu scorul de 3-1 (1-1), marţi seara, pe Hampden Park din Glasgow, în Grupa D a turneului final EURO 2020, şi s-a calificat în optimile de finală ale competiţiei.

Nikola Vlasic, în minutul 17, Luka Modric, cel mai bun om de pe teren, în minutul 62, şi Ivan Perisic (77) au marcat golurile unei victorii meritate a vicecampioanei mondiale. Golul gazdelor a fost opera lui Callum McGregor (42).

Croaţia, cu 4 puncte, golaveraj 4-3, a terminat pe locul 2 grupa, câştigată de Anglia, care a acumulat 7 puncte după ce marţi s-a impus în faţa Cehiei cu 1-0. Cehia a ocupat locul 3, cu 4 puncte (golaveraj 3-2). Scoţia, cu un singur punct, a încheiat pe ultimul loc.

În optimi de finală, Croaţia va întâlni formaţia clasată pe locul 2 în Grupa E, la Copenhaga, pe 28 iunie.

Scoţia nu a trecut niciodată de faza grupelor la turneele finale, la opt Cupe Mondiale şi trei Campionate Europene. Ultima competiţie majoră la care fusese prezentă a fost CM 1998.

Croaţia - Scoţia 3-1 (1-1)

Au marcat: Nikola Vlasic (17), Luka Modric (62), Ivan Perisic (77), respectiv Callum McGregor (42)

Au evoluat echipele:

Croaţia: 1. Dominik Livakovic - 22. Josip Juranovic, 6. Dejan Lovren, 21. Domagoj Vida, 25. Josko Gvardiol (3. Borna Barisic, 71) - 8. Mateo Kovacic, 11. Marcelo Brozovic - 4. Ivan Perisic (17. Ante Rebic, 81), 10. Luka Modric (căpitan), 13. Nikola Vlasic (Luka Ivanusec, 76) - 20. Bruno Petkovic (9. Andrej Kramaric, 70). Selecţioner: Zlatko Dalic.

Rezerve neutilizate: 12. Lovre Kalinic, 23. Simon Sluga - 2. Sime Vrsaljko, 5. Duje Caleta-Car, 7. Josip Brekalo, 14. Ante Budimir, 15. Mario Pasalic, 19. Milan Badelj, 26. Luka Ivanusec.

Scoţia: 1. David Marshall - 4. Scott McTominay, 5. Grant Hanley (26. Scott Mc Kenna, 33), 6. Kieran Tierney - 2. Stephen O'Donnell (22. Nathan Pattersson, 84), 17. Stuart Armstrong (20. Ryan Fraser, 70), 7. John McGinn, 8. Callum McGregor, 3. Andy Robertson (căpitan) - 9. Lyndon Dykes, 10. Che Adams (19. Kevin Nisbet, 84). Selecţioner: Steve Clarke.

Rezerve neutilizate: 12. Craig Gordon, 21. Jon McLaughlin - 11. Ryan Christie, 14. John Fleck, 15. Declan Gallagher, 16. Liam Cooper, 18. David Turnbull, 25. James Forrest.

Arbitru: Fernando Andres Rapallini; arbitri asistenţi: Juan Pablo Belatti, Diego Yamil Bonfa (toţi din Argentina); al patrulea oficial: Bartosz Frankowski; arbitru de rezervă: Marcin Boniek (ambii din Polonia).

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.