Handbal / Junioarele II de la CSS Călăraşi, calificate în semifinale

junioareDupă desfășurarea ultimului turneu organizat la Buzău în perioada 28-30 martie 2014, încheind faza preliminară a Campionatului Național de handbal pentru juniori, început în toamna anului 2013, junioarele II din cadrul Clubului Sportiv Școlar Călărași, antrenate de prof. Constantin Frîncu, au reuşit să se califice la turneul semifinal, clasându-se pe locul III.
Clubul Sportiv Şcolar Călăraşi a fost repartizat de către Federaţia Română de Handbal în seria D, alături de CSM Ploieşti, CSS 1 Constanta, CS AXIOPOLIS Cernavodă , LPS Iolanda Bals Soter Buzău şi Gr. Sc. 1 mai Ploieşti.
Înaintea turneului, tinerele handbaliste ocupau locul III în serie, loc ce le permitea accesul la semifinale campionatului dar calificarea cu certitudine se decidea în prima zi de turneu în meciul cu echipa gazdă, victorie ce le-a avantajat categoric faţă de rivalele din Cernavodă ocupante ale locului IV.
Prin retragerea din campionat, din 5 mai, a Gr.Sc. 1 Mai Ploieşti, conform regulamentelor FRH, toate punctele câştigate împotriva acestei echipe au fost anulate. Sub acest aspect echipa cea mai favorizată era cea din Cernavodă care practic nu a avut nici un punct de pierdut deoarece nu a câştigat nici o confruntare cu reprezentantele Gr.Sc. 1 MAi Ploieşti, fetele noastre pierzând 9 puncte.
„Pentru junioarele II de la CSS Călăraşi, anul competiţional 2013 - 2014 aflat în desfăşurare este un an greu deoarece campionatul naţional rezervat acestei categorii este destinat sportivilor născuţi 1997–1998, iar din lotul călărăşencelor nu face parte nicio sportivă născută 1997. Deşi mai mici de vârstă cu 1 an sau 2, prin munca lor, prin abnegaţia de care au dat dovadă au reuşit să impună respect." a declarat antrenorul Constantin Frîncu.

Detalii foto, de la stânga spre dreapta:
Rândul de sus: Spînu Ionel, Chetraru Andreea, Popa Cosmina, Fulga Mălina, Marin Mihaela, Neagu Teodora, Dumitru Iuliana, Eftimie Andrea, Constantin Raluca, prof .Constantin Frîncu
Rândul de jos: Leuştean Valentina, Barbu Corina, Leuştean Ionela, Florea Ana-Maria, David Cristina, Ciutacu Florentina, Constantin Petronel
Din lot au lipsit Andrei Maria - accidentată, Neaga Marilena – participantă la olimpiada scolară, Stoica Graţiela şi Stan Roxana – participante la simulare şcolara evaluare clasa VIII.
1. Marin Mihaela – Şc. Nicolae Titulescu Călăraşi
2. Fulga Mălina - Şc. Nicolae Titulescu Călăraşi
3. David Cristina - Şc. Nicolae Titulescu Călăraşi
4. Andrei Maria - Şc. Nicolae Titulescu Călăraşi
5. Stan Roxana - Şc. Nicolae Titulescu Călăraşi
6. Neagu Teodora - Şc. Nicolae Titulescu Călăraşi
7. Stoica Graţiela - Şc. Nicolae Titulescu Călăraşi
8. Vlădilă Valentina - - Şc. Nicolae Titulescu Călăraşi
9. Ciutacu Florentina – Şc. Tudor Vladimirescu Călăraşi
10. Popa Cosmina - Şc. Tudor Vladimirescu Călăraşi
11. Leuştean Valentina - Şc. Tudor Vladimirescu Călăraşi
12. Leuştean Ionela - Şc. Tudor Vladimirescu Călăraşi
13. Stan Gabriela – Şc. Mihai Viteazu Călăraşi
14. Neaga Marilena - Şc. Mihai Viteazu Călăraşi
15. Dumitru Iuliana – Liceul Ştirbei Vodă Călăraşi
16. Constantin Raluca – Colegiul Economic Călăraşi
17. Gîndea Alexandra - Colegiul Economic Călăraşi
Prof. Constantin Frîncu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.