
Deși este în primul an la categoria de vârstă juniori 1 (18-19 ani) ea și-a păstrat titlul de vicecampioană cucerit în anul 2014 la balcaniada de cadeți. De data aceasta medalia a venit și cu un nou record personal, performanța de 12.99 m propulsând-o cu 10 locuri mai sus în topul european, ea situându-se în acest moment pe locul 13 în clasamentul săritoarelor de triplusalt din Europa. Rezultatul este cu atât mai important cu cât în mai puțin de 2 săptămâni Alexandra va reprezenta România la Campionatul European de juniori ce se va desfașura în Suedia, la Eskilstuna, în perioada 16-19.07.2015.
Prof. Marius Tătaru, antrenorul sportivei a declarat pentru arenamedia.ro că "rezultatul de la Campionatul Balcanic ne bucură și ne motivează și mai mult pentru Campionatul European, unde avem ca obiectiv clasarea în finala probei și o performanță de 13.20m. Pe de altă parte rezultatul obținut aici, la Pitești - 12.99 m înseamnă deja realizarea baremului pentru Campionatele Mondiale de anul viitor"
La ediția din acest an, desfășurată pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitești au participat 340 de atleți din 14 țări.
Clasamentul probei de triplusalt fete:
1 Marincu, Florentina 96 Romania 13.32m
2 Mihai, Alexandra 97 Romania 12.99m
3 Bitkin, Cemre 96 Turcia 12.22m
4 Kovacevic, Milica Serbia 12.17m
5 Simsek, Gamze 97 Turcia 12.09m
6 Panagiotopoulou, Nefeli 98 Grecia 12.08m
7 Pehlivanova, Tatiana 96 Bulgaria 12.00m
8 Gavrailova, Diana 97 Bulgaria 10.70
-- Sadiku, Ilirjana 00 Albania ND NWI
[Video Youtube] Premiere - Campionatul Balcanic J1, 2015, triplusalt