CSS Călăraşi / Mihai Alexandra, în finala Campionatelor Europene de juniori

FB IMG 1437127950306Prezentă la startul Campionatelor Europene de atletism pentru juniori, ce se desfăşoară la Eskilstuna, în Suedia (16-19 iulie), Mihai Alexandra, atleta de la Clubul Sportiv Şcolar Călăraşi s-a calificat ieri în finala probei de triplusalt.

Cu un rezultat de 12.99 m, record personal egalat, ea a obținut cea de a 4 performanță în calificările probei. Deşi avea a 12-a performanță din cele 20 de competitoare prezente, ea a concurat cu mult curaj, fără emoții, reuşind în final o calificare merituoasă înaintea unor sportive mai mari ca vârstă şi mult mai titrate, chiar medaliate la Campionate Mondiale şi Jocurile Olimpice de Tineret.
Prof. Marius Tătaru, antrenorul sportivei, a declarat că "Suntem extrem de mulțumiți de rezultat, am fost optimişti mereu şi încrezători într-un rezultat bun. Am dorit doar să concurăm la adevărata noastă valoare, ştiam că avem o şansă de a accede în finală, deşi adversarele sunt cu mult mai experimentate şi cu performațe bune. Într-o competiție de asemenea anvergură este foarte important factorul psihologic şi din acest motiv mă bucur că am reuşit, cu unele eforturi, să fiu aici la Campionat alături de sportiva mea. Doresc să mulțumesc tuturor celor care ne-au transmis mesaje şi sunt alături de noi şi sper să ne realizăm obiectivul propus, clasarea în primele 8 locuri şi o performanță de 13.20m"
Alexandra concurează astăzi în finala probei de trplusalt, ora României 17.15. Mult succes!
Transmisia se poate urmari live pe site-ul  www.european-athletics.com

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.