Sâmbătă și duminică, 5-6 aprilie, s-a desfășurat la București, finala Campionatului Național de sală pentru copii 1, 2 și 3 (U13, U11, U9), ultima competiție de sală din acest an.
După finalele seniorilor și ale celor trei categorii de juniori, cei mai mici atleți din România s-au întrecut pentru pentru a cuceri o medalie la finala Campionatului Național. Au participat 997 de atleți între 7 și 13 ani de la cluburi sportive din toată țara.
Clubul Sportiv Școlar Călărași a fost prezent la acest campionat cu doi sportivi, Antoniu Grama, în proba de 200 m și Lică Mihai Ștefan la săritura în lungime, ambii la categoria copii 1 (U13).
Deși mai mici cu un an decât adversarii lor, sportivii călărășeni au abținut rezultate foarte bune, Grama Antoniu a cucerit titlul de vicecampion național și medalia de argint după o sosire la fotografie, la numai 8 sutimi de secundă de locul I (27"18 - 200 m). Este a V-a medalie a sa la Campionatele Naționale, celelalte fiind obținute în 2012 și 2013.
Cel de-al doilea sportiv, Lică Mihai Ștefan, s-a clasat al VI-lea la săritura în lungime, între sportivii născuți 2002, cu un rezultat de 4,30m. Cei doi sportivi, care se anunță a fi de mare perspectivă, sunt pregătiți la Clubul Sportiv Școlar Călărași de prof. Sturz Daniela și paractică atletismul deja de 2-3 ani.
(vezi pe YouTube cursa de 200m - Antoniu Grama - culoarul 2)