Atletism: Ştefan Mihai Lică, locul 2, în proba de triplusalt, la Cupa României open juniori

Atletism: Ştefan Mihai Lică, locul 2, în proba de triplusalt, la Cupa României open juniori

După o perioadă dificilă, ce a însemnat sistarea antrenamentelor pentru trei luni și apoi reluarea antrenamentelor în condiții restrânse, atleții legitimați la CSS Călărași au participat la prima competiție din sezonul de aer liber organizată în acest an - Cupa României - open juniori. Federația Română de Atletism a asigurat toate măsurile necesare impuse de autorități în privința organizării competițiilor sportive și chiar dacă nu au putut include în program și probele de alergări de semifond și fond, concursul a fost unul reușit și binevenit pentru atleții din România. Competiția s-a desfășurat în perioada 27-28.07.2020 pe Stadionul Iolanda Balaș Soter din capitală.

Chiar dacă perioada de pregătire a fost scurtă, doi dintre cei cinci sportivi călărășeni au realizat performanțe deosebite:

Mihai Ștefan Lică (foto) - junior U20 (pregătit de prof. Marius Tătaru) s-a clasat pe locul 2, cu medalie de argint în proba de triplusalt, cu o performanță de 14.17 m, nu departe de recordul său personal.

Sorin Cristian Pricopi - junior U16 (pregătit de prof. Mihai Secătureanu în Oltenița) a realizat cel mai bun timp în proba de 400 m, categoria juniori 3, devenind liderul național al probei cu un rezultat de 52.85 sec. Un avans serios față de următorii clasați în această probă, fapt ce ne dă speranțe pentru cucerirea unui titlu de campion al probei de 400 m la următoarele Campionate Naționale U16, ce se vor desfășura în perioada  07-08.08.2020, la București.

Raisa Lucan, Costi Neagu și Noni Tudor - juniori U16 (toți pregătiți de prof. Daniela Sturz) au participat în proba de 400 m, cu rezultate bune, chiar dacă probele lor de bază erau 800 m și 1500 m.

Pentru toți acești juniori urmează două teste importante, cu obiectivul de a cuceri două titluri de campion național - etapa finalăa a Campionatelor Naționale ce vor avea loc la București - în 07.08.2020 pentru categoria U16 și în 28.08.2020 pentru categoria U20.

Medalie de bronz la Campionatul Național de copii

În organizarea Federației Române de Atletism s-a desfășurat la București, în data de 01.08.2020 pe Stadionul Iolanda Balaș Soter, etapa finală a Campionatului Național de copii (născuți 2007-2008). Deși au concurat după o perioadă dificilă, în care pregătirea nu s-a putut desfășura în condiții optime, toți cei cinci mici atleți, pregătiți de prof. Daniela Sturz au concurat cu hotărâre și bucurie în acest mult așteptat concurs.

Rezultatele au fost bune și chiar au adus o medalie de bronz delegației noastre prin sportiva Iustina Nihai, ce a ocupat locul 3 în proba de triatlon C2 (60 m, lungime, aruncarea mingii de oină) la doar câteva puncte de locul 2.

Au mai concurat Noemi Josiman, tot în proba de triatlon, Andreea Bobu, în proba de 200 m, Sabina Grigore și Cătălin Vasile, ambii în proba de 300 m.