Canotaj / Bănăţeanu: Sper ca şi în acest an să ne menţinem poziţia de lideri în sporturile din judeţ!

banateanu febDaniel Bănăţeanu este poate cel mai titrat antrenor al judeţului având în vedere că în 2015 şi 2016 canotajul a dominat toate disciplinele sportive prin prisma rezultatelor obţinute. Modest, consecvent, bun profesionist, Bănăşeanu împreună cu „ajutoarele” sale de la club, Eugen Suciu şi Mădălina Buzdugan şi-a propus, ca şi în 2017, să obţină cele mai bune rezultate atât în competiţiile interne cât şi internaţionale.    

Domnule Bănăţeanu, şi în 2016 canotajul a fost vârf de lance în cadrul CSM Călăraşi. Sportivii pe care îi antrenaţi s-au clasat pe primele locuri în topul intern, mai mult decât atât aţi fost desemnat cel mai bun antrenor al clubului, chiar cel şi mai bun antrenor al judeţului dacă ţinem cont de topul întocmit de DJTS. Care ar fi gândurile dumneavoastră?

Eu zic că rezultatele vorbesc de la sine însă locul I este al echipei de canotaj pregătită de Eugen Suciu, Mădălina Buzdugan şi de mine. Întotdeauna am ţinut să spun asta pentru că numai în echipă putem câştiga şi am dat dovadă an de an că este adevărat şi se poate aşa ceva.

Rezultatele sunt foarte bune dat fiind faptul că nici nu avem extraordinar de mulţi sportivi dar nici posibilităţi să-i ţinem. Aş face o mică paranteză, se apropie un moment delicat pentru că aceşti copii au crescut. Nu mai sunt copii, sunt aproape adulţi, au nevoie de siguranţa zilei de mâine şi mi-e greu, mi-e frică să mă uit în viitor pentru că au crescut foarte frumos, ne-au reprezentat şi ne reprezintă foarte bine. Sper să putem să-i reprezentăm şi noi la fel de bine cum ne-au reprezentat. Din păcate nu putem să facem, mă refer la club, prea multe lucruri pentru că asta e legislaţia şi să ne uităm un pic neputincioşi cum ne pleacă copiii.

De exemplu Georgiana Vasile ne-a părăsit, a mers la Dinamo Bucureşti. A semnat un contract, au angajat-o, i-au oferit un loc de muncă bine plătit, cu posibilitate de promovare... Eu sincer mă bucur pentru copil pentru că îşi aşterne şi ea viitorul, şi-l ţese frumos dar mă întristez pentru oraş că am pierdut un sportiv de valoare mare.

Georgiana ar putea să fie un exemplu şi pentru colegii ei de la Călăraşi, în sensul că dacă munceşti foarte mult devii un sportiv atractiv pentru marile cluburi, mai bogate financiar.

Eu aş vrea să nu devină un exemplu, adică să putem să facem ceva să-i ţinem pe copii pentru că vedeţi, deja ne batem cu marile cluburi mari, Dinamo, Steaua, doamna preşedinte fiind de la Dinamo, şi atunci nu este nici benefic pentru canotajul românesc. Câtă vreme nu există o concurenţă prea mare, există riscul plafonării. Ar fi fost bine dacă legea ne permitea să mai existăm 3-4 cluburi care puteau să susţină copiii cu înţelegere şi din partea lor că nu e o concurenţă prea loială.

Aş vrea să ne spuneţi cum vi s-au părut concursurile din 2016 şi la care dintre ale aţi avut cele mai mari emoţii.

Vă mulţumesc că mi-aţi pus această întrebare. Întotdeauna s-a speculat ideea că ar fi acest sport unul care aduce medalii foarte uşor, dat fiind faptul că la start sunt un număr mai redus de echipaje. Dar ăsta este specificul, este foarte costisitor sportul şi nu ar trebui să conteze atât de mult numărul echipajelor cât performanţa pentru că se poate observa pe plan internaţional şi doar ce a trecut olimpiada, aţi văzut ce sporturi au luat medalii şi cred că asta ne îndreptăţeşte să spunem, şi am mai spus-o, concursurile naţionale sunt de talie internaţională pentru că la start se aliniază campioni mondiali, campioni europeni, acum mai nou- locul 3, deci medaliaţi cu bronz la olimpiadă. Şi eu vă întreb da, barca de 8+1 a României a ieşit pe locul 3, gândiţi-vă că aceste fete sunt de la cluburi diferite şi se vor întâlni în probe diferite, simplu, dublu... ce se poate spune despre doar 3 echipe să zicem de dublu, 2-4-6 fete, sau 4 echipe dar zice 3 echipe în start, fetele din 8 trag 2 fără, cele de pe locul 4 sunt proaste?

E limpede că vorbim despre o concurenţă destul de puternică şi mai cu seamă vorbim de faptul că în competiţiile naţionale de regulă candidează toată crema acestui sport din România.

Da, din păcate nu se poate practica la nivel de masă acest sport, această disciplină, pentru că ambarcaţiunile costă extraordinar de mult presupune un reglaj individual amănunţit. Aşa doar să ne dăm pe apă...

Ce ţinte v-aţi stabilit împreună cu colegii pentru acest an?

Avem aşteptări mari de la sportiva Adriana Ailincăi. S-a ridicat foarte frumos şi Iuliana Timoc care nu are un stagiu foarte mare de pregătire dar ţine foarte bine, sperăm să ne aducă aurul european aceste fete. Chioseaua merge extraordinar de bine, este în primele 3 poziţii, în urma clasamentului naţional pe locul 2, a venit la testările naţionale. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi la fel ne aşteptăm la un rezultat foarte bun. În urma discuţiilor cu sportivii care au fost la olimpiadă, cu băieţii, se pare că sunt ambiţionaţi, sunt motivaţi să facă o nouă barcă, un echipaj tânăr şi sper eu să se regăsească în acest echipaj. Este vorba de Alexandru Chioseaua, Florin Enache- un băiat care a dorit să vină, la noi, la Călăraşi dar nu l-a lăsat Dinamo, Constantin Adam- fostul elev al colegilor noştri de la CSS, actualmente la Steaua Bucureşti, şi Pârghie- iarăşi un băiat puternic, cei care domină clasamentul şi aş spune de acum că e început de ciclu olimpic, că olimpiada de peste 4 ani dacă vom putea să-l ţinem pe acest copil o să ne aducă o prezenţă la Jocurile Olimpice prin Chioseaua. Ceilalţi copii cresc foarte bine, intenţionăm o deplasare în afară, avem doi sportivi la categoria uşoară extraordinar de buni, au câştigat detaşat proba de 6 mii de m deşi este introdusă foarte de curând au fost foarte aproape la doar o sutime de secundă diferenţă intre cei doi. Deci sunt bine pregătiţi, la fel sper să-i motivăm bine şi poate o să reuşim o deplasare la o competiţie internaţională pentru ei doi. Ceilalţi sportivi dacă vă uitaţi pe testări veţi vedea că CSM Călăraşi domină podiumul, ceea ce ne aduce bucurie foarte multă, în momentul în care privim în josul clasamentului să vedem cluburi precum Steaua, Dinamo, Orşova care e centru olimpic, Fălticeni, Suceava, Iaşi, Botoşani, cluburi foarte puternice care sunt centre olimpice de pregătire juniori susţinute de Federaţia de Canotaj, implicit de Ministerul Sportului mult mai mult decât este clubul nostru.

Recent am observat că primarul Dan Drăgulin şi-a reînnoit promisiunea că pe care v-a făcut-o de a construi la Călăraşi un centru de pregătire. Poate se va amenaja şi o pistă de concurs. Povestiţi-ne puţin din această discuţie pe care aţi avut-o cu domnul primar.

Mai mult decât dumneavoastră nu ştiu, decât acea promisiune că nu ne-a uitat. Am scos bărcile din hangar, deja apa a înaintat foarte puternic, ne aşteaptă o primăvară zic eu deja săptămâna viitoare sau dacă nu zilele acestea temperaturile vor fi pozitive cu mult, se vor topi zăpezile şi mă aştept la inundaţie. Asta ce înseamnă? Canalul este îngheţat, atunci unde să ne pregătim? Ar fi minunat ca această promisiune a domnului primar să devină realitate şi nu numai pentru sportul de performanţă ci pentru toată lumea pentru că fiind o bază nautică absolut orice doritor de mişcare poate veni la baza nautică să o folosim nu de agrement dar pentru a atrage potenţialii sportivi ar fi minunată.

Dacă pot să spun în continuare o temere de-a unor colegi de-ai mei, că aşa e la noi în România, şi o reţinere în a se construi această locaţie provizorie sau de vară, nu ştiu cum să o numesc, frica să nu rămânem fără hangarul de aici. Eu zic că nu este justificată adică să nu fie un schimb pe schimb pentru că avem nevoie de această locaţie pentru că este foarte aproape. Este simplu de spus, ne-am făcut un centru pe Canalul Siderurgic dar ca să ajungem acolo trebuie să străbatem cam 3,5 km. N-ar fi o problemă asta dacă ar fi drumul bun, o pistă de bicicletă sau ceva să putem ajunge, trebuie să mergem prin toţi ciulinii, şi atunci nu este chiar OK, şi să faci 7 km pe zi, 14 că mergem de două ori, doar să ajungi la locul de pregătire nu este chiar în regulă şi atunci dăm în alte...

Pentru 2017 care ar fi cea mai importantă competiţie internă pe care o aveţi în calendar?

Urmează pe 10-11 martie Campionatul Naţional pe Ergometru- 2000 de m, apoi intrăm într-un foc continuu- urmează la Timişoara Campionatul Naţional de Fond, seniori şi juniori, urmează apoi Campionatul European de juniori unde sperăm să avem cel puţin 2 reprezentanţi, vine foarte bine şi Alin Crăciun, şi Ştefan Sandu, juniori care până acum nu prea am auzit de ei, Antonio Stoica, extraordinar de bine motivat, sper să prindă şi el lotul naţional. Urmează apoi competiţia de foc din vară, Campionatul Mondial, avem foarte multe competiţii. Nu ne concentrăm pe un singur concurs. Mi-aş dori enorm ca aceşti sportivi să fie sănătoşi pentru că pregătirea s-a desfăşurat şi se desfăşoară foarte bine. Mulţumim şi contăm pe sprijinul domnului director că merge şi duce mai departe pe umeri această secţie. Sper în continuare să ne menţinem poziţia de lideri în sporturile din judeţ.      

      

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.