Box / Georgian Anghel: Cel mai mult apreciez seriozitatea!

georgian anghelGeorgian Anghel este unul dintre cei mai buni antrenori din box dar şi din ţară la nivel de copii şi juniori. Alături de fratele său, Valentin, au pus bazele, în cadrul CSM Călăraşi, club condus de prof. Dumitru Chirilă, a unei secţii de box masculin care de vreo 6-7 ani domină România în competiţiile interne.

Ziua de muncă a lui George începe la ora 8.00 şi în proporţie de 70% este dedicată boxului. Regretă că “l-a pierdut” pe Florin Şchiopu, pe care-l consideră cel mai bun "produs" al său.

Acum speranţele se leagă de cadetul Marco Antonio Manea, vârful de lance al generaţiei sale la ediţia din acest an a CE.

Pentru George, cea mai importantă calitate a unui copil care doreşte să intre în lumea boxului este seriozitatea.

George, de când a început această pasiune pentru box?

De mic copil. Tata a făcut şi el box o scurtă perioadă însă e foarte pasionat de acest sport. Fratele meu la fel, el fiind puţin mai mare decât mine. Logic, am mers şi eu după el, ne-am tras unul pe altul, să zic aşa. Am făcut o carieră de 12 ani ca sportiv. Înainte, nefiind bani, nu aveam condiţiile de acum. Nu prea aveai viitor în acest sport. Câştigai o medalie, o diplomă şi cam atât. M-am retras din activitatea de sportive şi am urmat şcoala de antrenori. Între timp, fratele meu a venit antrenor la CSM Călăraşi, s-a ivit un post şi mi-a propus să lucrăm amândoi. N-am stat pe gânduri şi am acceptat oferta! Iată că lucrăm împreună şi sper să o facem cât mai bine şi în continuare.

E grea meseria asta de antrenor?

Da, este super grea! Dar în acelaşi timp şi super frumoasă. Trăieşti momente pe care nu cred că le poţi simţi într-o altă meserie. E o meserie, repet, foarte-foarte grea. Ajungi să pierzi un sportiv cu care lucrezi 7-8-10 ani , de care te ataşezi ca de propriul tău copil, te chinui cu el…Te trezeşti într-o zi că-ţi pleacă! Îţi pui întrebări: De ce, unde am greşit? Şi nu prea găseşti răspuns!

Care crezi că ar fi calităţile pe care ar trebui să le aibă un copil dacă ar vrea să se apuce de box?

Cel mai mult apreciez la un copil seriozitatea. Degeaba eşti talentat, dacă nu eşti serios. Seriozitatea în primul rând. Apoi respectul faţă de antrenor şi faţă de tine însuţi.

Împreună cu fratele tău, şi sprijiniţi de profesorul Chirilă, aţi făcut din secţia de box masculin, o secţie etalon nu doar pentru CSM ci şi la nivel naţional. Mi-amintesc că aţi obţinut cele mai multe medalii la copii şi juniori, clasându-ne pe primul loc într-un top al cluburilor pe ţară.

Am fost 6 ani la rând pe primul loc. A fost o generaţie formată din copii de 10-11 ani cu care am obţinut locul I în România, în fiecare an. Oriunde, am învins surprinzându-i pe toţi! Datorită acestor rezultate am devenit şi antrenor la lotul naţional de juniori. Anul trecut am demonstrat că se poate, luând două medalii la CE şi două locuri 5. În septembrie avem un nou CE şi sperăm să facem o figură frumoasă cu lotul de juniori. Am plecat dintr-o sală în care ploua în ea însă ne-am creat condiţii singuri, cu ajutorul dlui director. Am vrut şi când vrei ceva, reuşeşti!

Te tentează să treci la boxul profesionist?

Nu m-am gândit. Mai avem multe lucruri frumoase de făcut în boxul amator. Ador să lucrez cu copiii pentru că-mi place să-i cresc, să-i formez ca oameni, ca sportivi. Poate în viitor.

Ai primit oferte să pleci în ţară?

În ţară, la alte cluburi, nu! Am avut însă o ofertă împreună cu fratele meu din Coreea de Sud. N-am stat pe gânduri pentru că avem aici un proiect pe care nu-l putem abandona.

Vă antrenaţi permanent. Şi pe căldura asta…

Boxul nu ţine cont de starea vremii. Copii se mai plâng. Vor şi ei la piscină însă nu se poate. Fără continuitate, nu poţi face performanţă. Le e greu. De la sală trecem în parc pentru fizic. Văd oameni la piscină, la o cafea, şi se uită cu jind la ei. Dar din păcate trebuie să muncim ca să ajungem unde ne-am propus.

Câte ore aloci boxului?

70% din zi. La 8 ne trezim, venim la sală, ne pregătim de antrenament. La 9 suntem în parc unde stăm două ore. La 11.00 mergem în sală, avem şedinţă. În jur de ora 12.00 terminăm şi la 15.00 vine rândul celor mici, la 16.30 începem cu cei mari. Tot timpul suntem în sală.

Care ar fi cel mai bun "produs" al vostru?

Din păcate a fost, pentru că s-a lăsat. N-am înţeles de ce a abandonat. Adolescenţa, din păcate, îşi cam spune cuvântul. E vorba de Florin Şchiopu. Un boxer, înzestrat cu o calitate mare de la Dumnezeu, talentul. N-a fost serios dar a fost un talent pe care nu ştiu dacă-l vom mai întâlni. De 7 ori campion al României, neînvins în ţară o lungă perioadă de timp. Când a luat-o pe drumul “celălalt”, atunci n-a mai putut să facă faţă şi a cedat.

Ispitele au fost prea mari pentru el…

Aşa e. Poate şi noi am greşit. Făcând parte din prima generaţie, i-am oferit poate prea multe pe tavă. De acolo s-a rupt şi respectul dintre el şi noi.

Visul suprem ar fi să ai un sportiv la Olimpiadă…

Da. Călăraşiul n-a avut niciodată vreun pugilist la o competiţie de asemenea anvergură, Jocurile Olimpice. Sperăm. Pentru asta muncim. Cu siguranţă vom reuşi. Credem mult în noi şi în ceea ce facem.

Aveţi o colaborare foarte bună cu directorul CSM, Dumitru Chirilă. Aţi obţinut şi rezultate, pe măsură. Cum s-a creat această relaţie şi care sunt aşteptările?

Avem o relaţie normală, de respect, în care fiecare ştie ce-şi doreşte. Domnul director ştie de ce avem noi nevoie şi ne susţine în acest sens. Nu cerem lucruri absurde. Vorbeam de turnee. Cerem să participăm la turnee internaţionale pentru că altfel nu poţi reuşi. Fără bani, fără susţinere, nu ai nici o şansă! Muncim mult în sală, dar dacă nu le acorzi băieţilor meciuri, vitamine şi un regim alimentar, nu poţi face faţă la Europene şi Mondiale.

Câţi sportivi aveţi în pregătire?

În jur de 35 de sportivi. 12, de performanţă care obţin medalii la CN şi restul mici de 6-8 ani care vin din spate. Acum 10-15 ani, boxul era privit ca un sport accesibil doar romilor, copiilor amărâţi. Am reuşit să schimbăm puţin imaginea. Mă bucur că-n sală au început să apară părinţi. Au început să vină şi copii deştepţi, cu posibilităţi financiare acasă. Avem 2-3 copii ai handbaliştilor ucraineni. Vin la box. Oare de ce? Pentru că am schimbat imaginea boxului.

Îţi place foarte mult ceea ce faci...

Da. Altfel nu cred că aş fi făcut faţă. Apar momente când îţi vine să renunţi. Însă n-ai cum să pleci. N-aş renunţa!

Mesajul tău pentru autorităţile locale?

Mesajul meu ar fi să-şi arunce mai mult ochii asupra noastră. Să ne susţină puţin mai mult. Fără bani, nu putem face nimic. Le mulţumim autorităţilor pentru sala pe care am reuşit să o facem. E una din cele mai frumoase săli de box din România. Condiţiile sunt foarte bune. Avem dormitoare, sală de forţă, bucătărie.... Nu există în România.

Estimezi că 2017 va fi mai bun decât 2016?

Da. Sperăm la o medalie la CE sau CM. Avem CE de cadeţi juniori şi de tineret. La fiecare sper că vom participa cu câte 1-2 sportivi. La cadeţi, 100%, va fi prezent Marco Manea. Pe 7 iulie plecăm în cantonament la Brezoi cu lotul de cadeţi. CE se va desfăşura la Rm. Vâlcea în perioada 17-26 iulie.

În septembrie vom pleca la Albena la CE de juniori unde sperăm să mergem cu Tavi Dobre. El s-a aflat, la Horezu, la Cupa României, criteriu de selecţie. În octombrie, se va desfăşura CE de tineret unde ne vom prezenta cu 3 sportivi. Cel puţin 2 pot participa la aceste CE.

Copiii Călăraşiului pot veni la voi să deprindă primele taine ale boxului?

Cum spuneam, suntem tot timpul în sala de box din spatele Liceului Mihai Eminescu. Îi aşteptăm cu braţele deschise! Nu neapărat pentru a face performanţă ci pentru a creşte frumos şi sănătos.

Un mesaj pentru cei care vă cunosc, vă susţin, vă aplaudă?

Mulţumim tuturor pentru aprecieri, au un rol important pentru ca noi să continuăm într-o direcţie bună cariera noastră.

Mulţumesc şi mult succes şi vouă! Urmează examene importante pe care nădăjduiesc să le treceţi cu bine.

g anghel si copiicopii fara anghel

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.