M. Dulce: Felicitări campionilor de la CS Leaders Călărași!

M. Dulce: Felicitări campionilor de la CS Leaders Călărași!

Primarul Marius Dulce a avut vineri oaspeți de seamă, sportivii de la CS Leaders Călărași, pe care i-a felicitat pentru titlul de campioană națională de baseball la seniori câștigat!

“Am avut onoarea să mă întâlnesc, astăzi, cu campionii de la CS Leaders Călăraşi, noua campioană naţională la baseball. O performanţă excepţională, obţinută la 15 ani de la înfiinţarea clubului, condus de inimosul profesor Ion Bălan, omul de numele căruia se leagă existenţa acestui sport la Călăraşi.

Sportivii noştri au obţinut la Cluj Napoca nu mai puţin de 9 victorii în cele 12 partide disputate. I-am felicitat, din inimă, pentru titlul câştigat şi i-am asigurat de tot sprijinul nostru pentru că vor reprezenta Călăraşiul şi România la următoarea ediţie a Ligii Campionilor.”, a fost mesajul postat pe pagina personală de Facebook de primarul Dulce care profitând de ocazie le-a înmânat juniorilor de la CSS Călărași, componenți ai CS Leaders, diplomele de onoare conferite în cadrul Zilelor Municipiului Călărași, eveniment desfășurat în perioada 24-25 septembrie. “Am profitat de ocazie şi le-am înmânat şi juniorilor de la CSS Călăraşi diplomele de onoare conferite cu prilejul Zilelor Municipiului Călăraşi. Sâmbăta trecută, juniorii, Răzvan Ivan, Ionescu Gabriel, Valentin Constantin, Ionuţ Stancu şi Vladimir Oprişan concurau la Cluj pentru a deveni, alături de seniori, campioni naţionali! Felicitări campionilor!”, a mai scris primarul Dulce.

baseball2

CS Leaders Călărași a devenit campioană națională la 15 ani distanță de momentul înființării. În turneul de la Cluj Napoca desfășurat în perioada 23-25 septembrie, CS Leaders a obținut 9 victorii și 3 eșecuri, clasându-se pe primul loc înaintea unor nume grele din baseball-ul românesc.

Iulian Șerban a fost desemnat MVP-ul competiției, Cristian Tămâianu a primit premiul de “Cel mai bun Catcher” iar Răzvan Ivan de “Cel mai bun Infielder”.

CS Leaders Călărași va reprezenta România în Liga Campionilor, competiție continentală programată anul viitor în vară.

Clasament final

1. CS Leaders Călărași: 9 victorii și 3 înfrângeri

2. Atletico Alexandria: 7 V și 5 Î

3. LPS CSS Roman: 6 V și 6 Î

4. Thunder Wolves Botoșani - 4 V și 8 Î

5. Eagles Cluj: 4 V și 8 Î

Premiile individuale:

MVP: Șerban Iulian (Leaders Călărași)

Cel mai bun Pitcher: Eduard Pîrvu (Eagles Cluj)

Cel mai bun Batter: George Adumitrăchioaie (Atletico Alexandria)

Cel mai bun Catcher: Tămâianu Cristian (Leaders Călărași)

Cel mai bun Infielder: Răzvan Ivan (Leaders Călărași)

Cel mai bun Outfielder: Marius Onofrei (LPS CSS Roman)

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.