Finanţare nerambursabilă Legea 350

Finanţare nerambursabilă Legea 350

Domeniul: Activităţi sportive şi de tineret. Activităţi nonprofit de interes local pe anul 2019.

Clubul Sportiv Leaders Călăraşi a câştigat în urma licitaţiei de proiecte, iniţiată de Primăria Municipiului Călăraşi, în baza legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, proiectul „Play-Ball Călăraşi, baseball la nivel de seniori”, cu un buget total de 46.079,14 lei, din care 41.000, lei de la Primăria Municipiului Călăraşi şi 5.079,14 lei din aport propriu CS Leaders Călăraşi.

Proiectul „Play-Ball Călăraşi, baseball la nivel de seniori” a fost conceput în vederea participării echipei de seniori la un cantonament de pregătire, fapt ce ar duce la creşterea tuturor factorilor sportivi necesari unei bune pregătiri în vederea obţinerii unor rezultate mai bune în anul competiţional 2019.

De asemenea dorim să participăm la turneele rămase din Campionatul Naţional de baseball seniori pe anul 2019. Echipa de baseball seniori a clubului nostru, locul IV în Campionatul Naţional de baseball pe anul 2018, şi cu doi sportivi în echipa naţională de baseball seniori a României, participanţi cu echipa naţională de baseball seniori a României la Campionatul European din localitatea Trnava, Slovacia, doreşte a se clasa pe podium în anul 2019.

Cu ajutorul Primăriei Municipiului Călăraşi, prin acest proiect, dorim să achizitionăm echipamente sportive de joc, antrenament si reprezentare la Campionatele Naţionale de baseball ale României. Mentionăm că de la înfiinţarea acestui club am participat în competiţii cu echipamente second-hand donate de cluburile din alte ţări sau cumpărate de fiecare sportiv în parte.

Obiective:

Obiectiv general:

Promovarea activităţilor sportive în cadrul secţiilor pe ramura de sport în Municipiul Călăraşi;

Obiective specifice:

  1. Clasarea pe locurile I-III în Campionatul Naţional de baseball al României
  2. Minim doi sportivi selecţionaţi în loturile naţionale de baseball ale României

Grup ţintă: Sportivii secţiei baseball a CS LEADERS Călăraşi.

Rezultatele scontate: impactul proiectului şi mijloace de monitorizare si evaluare a rezultatelor: Prin implementarea acestui proiect încercăm să creştem capacitatea de efort a sportivilor, toate acestea pentru ca sportivii care practică baseballul în Municipiul Călăraşi să urce în clasamentele naţionale şi să aducă o imagine pozitivă Municipiului nostru şi Primăriei Municipiului Călăraşi.

Echipa Proiectului: În cadrul acestui proiect vor activa un număr de 15 persoane componenţi ai echipei de baseball seniori, 14 sportivi componenţi ai echipei de baseball juniori şi un antrenor al echipei (Prof. Bălan Ion – antrenor).  

Presedinte

Prof. Ion Bălan

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.