IPJ Călăraşi / Intervenții și misiuni desfășurate în teren

IPJ Călăraşi / Intervenții și misiuni desfășurate în teren

În acest weekend, polițiștii au aplicat 307 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 633.580 de lei, persoanelor care nu au respectat prevederile privind restricționarea circulației.

Peste 300 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanțele militare adoptate, precum și pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 2 acțiuni și s-a intervenit la 196 de evenimente, dintre care 180 au fost sesizate prin 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 30 de infracțiuni, 7 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 4 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat  690 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.531.227 de lei, dintre acestea 307 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat prevederile privind restricționarea circulației.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 2 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, au fost reținute 6 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți de jandarmi și polițiști locali.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Apelați 112 - Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență -  numai în cazuri de urgență, care necesită intervenția promptă a structurilor specializate pentru soluționarea acelui eveniment.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.