,,Toleranța, o lecție de viață pentru tineri!”, parteneriat educațional organizat de şcolile: I. Rosetti-Roseți, Gimnaziul Carol I, Călăraşi şi Şcoala Gimnazială Dichiseni

zt3Începând cu 1995, la iniţiativa UNESCO, 16 noiembrie a fost proclamata Ziua Internaţională a Toleranţei. Axată pe acţiuni educative, ce-i vizează atât pe copii cât şi pe adulţi, această zi are menirea de a reaminti omenirii ca intoleranţa este generatoare de violenţă şi totodată îndeamnă comunităţile să trăiască în pace şi respect.
Joi, 16 noiembrie 2017, la Școala Gimnazială nr. 2 Modelu, a avut loc o amplă acțiune educativă la care au participat elevi ai Școlii Gimnaziale ,,I.Rosetti,, Roseți, alături de elevi ai Gimnaziului Carol I, Călărasi si ai Scolii Gimnaziale Dichiseni. Scopul fundamental al proiectului intitulat Tolerența, o lecție de viață pentru tineri!, a fost promovarea unui comportament responsabil şi tolerant față de cei apropiați și nu numai, prin conştientizarea importanţei relaţiilor interumane bazate pe înţelegere şi acceptare. Activităţile educative cuprinse în acest proiect au fost diverse şi atractive, trezind interesul unui număr mare de elevi implicaţi. Colaborarea cu Asociatia ADICA Calarasi a adus un plus de culoare, antren si empatie.
Proiectul, avizat de Inspectoratul Scolar Judetean, s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni-atelier in spațiul primitor al bibliotecii : sectiunea eseuri, secţiunea Power-Point, poveşti terapeutice: „Cele trei porţi”, „A te mulţumi cu ceea ce eşti”, postere, concurs de mesaje pozitive, intitulat „Fii tolerant și vei fi tolerat”, desene in acuarelă. Întâlnirea a pus în discuţie perspective asupra unui concept cu o aplicabilitate vastă în societatea de azi, prin cuvântul de deschidere al directorului Andreea Chiran. Aceasta a punctat faptul ca intalnirea in numele toleranţei oferă elevilor posibilitatea să interacţioneze asertiv, să caute ei înşişi soluţii şi alternative, acceptând comunicarea ca sursă de întreţinere a relaţiei pozitive cu sine şi cu ceilalţi.
Evenimentul a fost moderat de bibliotecar Corina Coman, gazda activității, cea care a avut printre invitati si pe profesorul Marius Cocosi, cel care a reusit intr-un mod aparte sa capteze atenția tuturor participanților.
Din partea Școlii Gimnaziale Roseți, a participat prof. Virginia- Narcisa Manole si prof. Lucreția Vasile, care împreuna cu un grup de elevi ai claselor a VII și a VIII, au realizat posterul ,, Toleranța inseamnă respect,, dar și desene tematice in acuarelă pe tema unei lumi in schimbare.
La actiune au participat si s-au implicat si reprezentanti ai Bibliotece Judetene AL. I. Odobescu Calarasi.
Momentele frumoase s-au finalizat cu fotografii si premii pentru cei prezenti.
Prof. Virginia-Narcisa Manole a declarat la final: Azi,ne-am reamintit, că toleranţa nu înseamnă doar îngăduinţă şi iertare ci înseamnă chiar cheia evoluţiei umane... Ne este tot mai greu să fim toleranţi pentru că am uitat valoarea iertării. A fi tolerant presupune a te pune în postura celui de lângă tine, pentru a-l înţelege mai bine. La nivel individual există o zicală „ Tratează-i întotdeauna pe alţii aşa cum ţi-ar conveni să fii tratat tu însuţi!”, așadar toleranța este un termen simplu care definește la fel de simplu, respectul libertății altei persoane.

zt1zt2zt4

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.