32 de unități de învățământ din județul Călărași vor beneficia de finanțare în cadrul Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

32 de unități de învățământ din județul Călărași vor beneficia de finanțare în cadrul Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

Ministerul Educației a finalizat selecția proiectelor ce urmează a fi finanțate în prima etapă a Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).

Au fost depuse 1.474 de cereri de finanțare, dintre care 1.431 au fost declarate eligibile. În urma evaluării de către experți externi a calității planurilor de acțiune propuse de unitățile de învățământ, 1.391 de proiecte au obținut cel puțin 6 puncte din 10, deci îndeplinesc condițiile pentru finanțare conform metodologiei. 32 dintre acestea provin din județul Călărași.

Pentru a veni cât mai rapid și mai eficient în sprijinul solicitărilor comunității școlare, deși inițial era prevăzută finanțarea a 750 de unități de învățământ în această primă fază, Ministerul Educației a decis să selecteze și să finanțeze toate proiectele care îndeplinesc condițiile de finanțare conform metodologiei. Astfel, toate cele 1.391 de unități de învățământ (fișier pdf) care au obținut minimum 6/10 puncte vor fi invitate să încheie contracte de finanțare în perioada următoare și vor avea la dispoziție trei ani pentru a atinge obiectivele propuse.

CONTEXT

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată” și a fost aprobat de Comisia Europeană pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență cu o valoare de 543 milioane euro. Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), care stă la baza implementării programului, este un instrument dezvoltat și pilotat de Ministerul Educației cu sprijinul Băncii Mondiale și cu finanțare prin Instrumentul de asistență tehnică DG REFORM al Comisiei Europene.

În cadrul PNRAS sunt eligibile toate unitățile de învățământ cu risc ridicat și mediu de abandon școlar. Indicatorii surprind aspecte educaționale esențiale și valorifică o bază de date de 4.627 de școli din învățământul secundar inferior care au statutul de persoană juridică în rețeaua școlară actuală. În urma finalizării primei etape de selecție, situația arată astfel:

Cereri de finanțare depuse: 1.474

Cereri de finanțare eligibile: 1.431

Cereri aprobate spre finanțare: 1.391, dintre care care:

1114 din mediul rural (80%) și 277 din mediul urban (20%).

419 din zone cu marginalizare peste medie și severă și 260 din zone cu marginalizare medie și dezavantajate

Valoarea totală a granturilor finanțate este de peste 191 milioane euro + TVA; valoarea medie/grant este de 138.000 euro + TVA.

PNRAS reprezintă răspunsul Ministerului Educației la problematica părăsirii timpurii a școlii și a abandonului școlar, se adresează elevilor aflaţi în risc de abandon, în special elevi aparţinând grupurilor vulnerabile, elevi aparţinând minorităţii rome, elevi din mediul rural și urban mic, elevi cu dizabilităţi sau cerințe educaționale speciale (CES), elevi din comunităţi dezavantajate economic, copii în risc de excluziune socială pe fondul sărăciei, lipsa locuinței, familie monoparentală, familii dezorganizate, elevi expuși altor riscuri sociale. Programul este unul de susținere a reformei sistemului educațional, iar obiectivele sale sunt pliate pe realitatea și nevoile educaționale ale fiecărui elev în parte și ale tuturor elevilor dintr-o școală, iar în implementarea lui se vor regăsi și componente sociale.

Conform practicilor internaționale, PNRAS utilizează trei pârghii pentru a fi sustenabil:

- autonomia școlii în utilizarea resurselor - granturile vor fi implementate direct de către unitățile de învățământ, în colaborare cu comunitatea locală;

- răspundere pentru rezultate – sunt stabilite țintele ce trebuie atinse la nivel de școală: o rată mai mare de înscriere, o rată mai mică de absenteism, o rată mai mare de participare la examenele naționale, un procent mai mare de elevi care reușesc sa promoveze examenul de final de ciclu cu cel puțin nota 6;

- evaluare - monitorizarea elevilor detectați în risc de abandon pentru a fi sprijiniți prin planuri individuale de învățare.

Astfel, PNRAS este cel mai mare program de sprijinire a participării la educație din istoria recentă a României și primul program coerent la nivel național care urmărește scalarea unor măsuri dovedite eficiente la nivel local, individual, în scopul atingerii unui important obiectiv de țară: creșterea gradului de echitate a sistemului de învățământ.

Lista școlilor din județul Călărași care au obținut finanțare:

  1. Școala Gimnazială "Carol I" Călărași
  2. Școala Gimnazială "Constantin Brâncoveanu" Călărași
  3. Școala Gimnazială "Tudor Vladimirescu" Călărași
  4. Școala Gimnazială "Gheorghe Manu" Budești
  5. Școala Gimnazială nr.1 Chirnogi
  6. Școala Gimnazială nr.1 Chiselet
  7. Școala Gimnazială nr.1 Ciocănești
  8. Școala Gimnazială nr.1 Curcani
  9. Școala Gimnazială nr.1 Cuza Vodă
  10. Școala Gimnazială nr.1 Dichiseni
  11. Școala Gimnazială nr.1 Dâlga Gară
  12. Școala Gimnazială nr.1 Dor Mărunt Sat
  13. Liceul Tehnologic "Duiliu Zamfirescu" Dragalina
  14. Școala Gimnazială nr.1 Dragoș Vodă
  15. Școala Gimnazială nr.1 Frumușani
  16. Școala Gimnazială nr.1 Gălbinași
  17. Liceul Tehnologic "Constantin George Călinescu" Grădiștea
  18. Școala Gimnazială nr.1 Ileana
  19. Școala Gimnazială nr.1 Jegălia
  20. Școala Gimnazială nr.1 Luica
  21. Liceul Tehnologic "Matei Basarab" Mânăstirea
  22. Școala Gimnazială nr.2 Modelu
  23. Școala Gimnazială nr.1 Modelu
  24. Școala Gimnazială nr.1 Nicolae Bălcescu (Preasna)
  25. Școala Gimnazială nr.1 Plătărești
  26. Școala Gimnazială nr.1 Radu Vodă
  27. Școala Gimnazială nr.1 Răzvani
  28. Școala Gimnazială "Iancu Rosetti" Roseți
  29. Școala Gimnazială nr.1 Sărulești Gară
  30. Școala Gimnazială nr.1 Tămădău Mare
  31. Școala Gimnazială nr.1 Valea Roșie
  32. Școala Gimnazială nr.1 Vlad Țepeș

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.