Update: Percheziții la persoane bănuite de infracțiuni la regimul armelor și proxenetism

Polițiștii din Călăraşi au indisponibilizat arme letale și neletale deținute contrar prevederilor legale, cartușe, trofee de animale, plase monofilament și un căprior, în urma a 8 percheziții efectuate la locuințele unor persoane bănuite de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism.

La data de 11 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Călăraşi, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, au efectuat 8 percheziţii, în Bucureşti și Călăraşi, la locuințele persoanelor ce coordonează activitatea infracţională.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 11 arme letale și neletale deținute contrar prevederilor legale, 1.000 de cartușe, 8 trofee cornute, o blană de mistreț, un trofeu de urs, 4 plase monofilament.

De asemenea, polițiștii au salvat un căprior ținut în captivitate, contrar prevederilor legale în vigoare.

Percheziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călăraşi şi D.G.P.M.B..

La activități au participat și polițiști din cadrul strucuturilor de arme, investigații criminale, investigare a criminalității economice, ordine publică şi criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea unor posibile infracțiuni de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism.

Polițiștii au pus în aplicare 7 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, pentru audieri.

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.