Transport ilegal de peşte, depistat de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Olteniţa

Transport ilegal de peşte, depistat de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Olteniţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – Sectorul Poliţiei de Frontieră Olteniţa au depistat un cetățean român care transporta în portbagajul autoturismului personal, aproximativ 92 de kg peşte, fără a deţine documente de provenienţă.

La data de 25.08.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Olteniţa, în timp ce se aflau în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe DN 4, pe raza localităţii Olteniţa, Judeţul Călăraşi, au procedat la oprirea unui autoturism marca PEUGEOT, condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani.

În urma controlului autovehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagajul acestuia, aproximativ 92 kg peşte din specia caras, pentru care bărbatul nu deţinea documente de provenienţă.

Persoana în cauză a declarat că a achiziţionat peştele de la diferite persoane care pescuiau în zonă şi intenţiona să îl comercializeze ulterior.

Direcţia Sanitar Veterinară Olteniţa a dispus confiscarea întregii cantităţi de peşte, iar în conformitate cu legislaţia în vigoare, aceasta a fost predată Complexului de Agrement Călăraşi, respectiv Grădina Zoologică Călăraşi, pentru a fi folosită la hrana animalelor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. h din OUG nr. 23/2008, modificată de Legea nr. 187/2012.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.