SJUC / V. Emanoil: Pentru anul 2018, avem în vedere mai multe investiţii în curs, foarte importante!

Copy of SJUC Valentin Emanoil mijloc

 

 

Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi dr. Pompei Samarian, Valentin Emanoil a prezentat recent, în cadrul unei conferinţe de presă stadiul investiţiilor realizate până acum în cadrul spitalului, detaliind succinr şi lista obiectivelor pentru anul 2018. „Aş vrea să vă prezint investiţiile care au fost realizate în cadrul SJUC pe 2017 şi chiar proiectele noastre pentru anul 2018. Aş începe cu reabilitarea – modernizarea  Laboratorului de Analiză Corpul A, o investiţie de peste 1 milion de lei, modernizarea – reabilitarea Laboratorului de anatomie patologică, o investiţie de peste 480 de mii de lei, finalizată în luna iulie. În acest timp s-au încheiat lucrările ăe blocul operator pentru instalaţia de gaze medicinale. Vorbim aici de oxigen, aer şi vacum. Blocul opertator a fost deja finalizat făcându-se recepţia în luna iunie. Şi pentru rampa de gunoi, o altă investiţie finalizată în luna iulie, cu o valoare de peste 75 de mii de lei s-a făcut recepţia.” a spus Valentin Emanoil care a continuat „Pentru anul 2018, avem mai multe investiţii în curs, foarte importante. Mă refer la creşterea eficienţei energetice a Corpurilor A, B, C, D, fiind vorba de fapt de anveloparea spitalului. De asemenea avem în vedere extinderea Corpului B, a spaţiilor comerciale, modernizarea sistemului de alimentare cu energie electrică. În faza de SF, vorbim de Corpul nou, documentaţia fiind în curs de elaborare. Corpul nou e format din demisol, parter şi 5 etaje. Tot în 2018 vom realiza reabilitarea – modernizarea demisolului Corpului C şi reabilitarea energetică a clădirii în care se află secţia boli contagioase şi dermato – venerologie. Sunt investiţii mari şi sperăm să le ducem la bun sfârşit cu sprijinul financiar şi nu numai al Consiliului Judeţean”

 

Managerul SJUC a trecut în revistă şi situaţia cadrelor medicale de specialitate subliniind că n acest moment există un deficit de 61 de medici specialişti. Cu toate acestea, activitatea medicală se desfăşoară în condiţii relativ normale. „În ceea ce priveşte cadrele medicale, vorbim de un număr de 147 de posturi pentru medici specialişti, aprobate în structura spitalului însă la această dată sunt ocupate un număr de 69 de posturi. Rezultă un deficit de 61 de medici specialişti. Cu toate acestea, ocupăm aproape în totalitate toate secţiie cu medici specialişti. Întâmpinăm , cumva, defict de medici pe secţiile ATI, Cardiologie, Oncologie, Nefrologie şi UPU. La pediatrie avem 3 medici şi 3 posturi vacante. Activitatea e dusă însă la capacitate maximă.” a mai spus managerul interimar, Valentin Emanoil care a conchis „Dintre rezidenţi, doctorul Covaci, pe secţia ATI, s-a prezentat la post din noiembrie. Urmează să vină un medic cardiolog de la 1 ianuarie 2018. Suntem acum în procedura de organizare a concursurilor pentru ocuparea a 5 posturi în cadrul spitalului: Chirurgie plastică şi microchirurgie reparatorie, Anatomie patologică, Cardiologie, Obstetrică ginecologie şi Psihiatrie pediatrică. Aceste concursuri se vor desfăşura în lunile decembrie şi ianuarie 2018.”

 

De profesie economist, Valentin Emanoil ocupă, din iulie a.c., interimar funcţia de manager al SJUC Călăraşi. 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.