Şcoala în pandemie - ping-pongul guvernanţilor?

Şcoala în pandemie - ping-pongul guvernanţilor?

În ultimele zile, premierul României, Florin Cîţu, a declarat faptul că, în cazul în care situaţia o va impune, se va decide implementarea unei vacanţe prelungite de câteva săptămâni, pe modelul vacanţei din primăvară din anul şcolar 2020-2021, pentru a stopa răspândirea comunitară a COVID-19.

Consiliul Naţional al Elevilor dezavuează ferm propunerea de a modifica structura anului şcolar la nici două săptămâni de la începerea cursurilor, în baza unor considerente care nu depind de sfera educaţională şi fără respectarea măsurilor prevăzute în ordinul comun emis de Ministerul Educaţiei şi de Ministerul Sănătăţii, care prevede în mod clar că unităţile de învăţământ funcţionează în scenariul online doar dacă în respectiva localitate incidenţa infectărilor cu COVID-19 trece de pragul de 6 la mia de locuitori.

În acest sens, este imperios ca deciziile privind modificarea scenariilor de funcţionare ale şcolilor să se decidă strict la nivel local, fără măsuri dictate de la centru, care s-au dovedit a fi ineficiente în ultimii doi ani şcolari. Este ilogică întreruperea cursurilor în întreaga ţară, fără a ţine cont de situaţia epidemiologică de la nivelul fiecărei localităţi, în contextul în care există comunităţi din România în care nu s-a înregistrat niciun caz de infectare în perioade lungi de timp. Considerăm că anul şcolar este deja inegal ca număr de săptămâni repartizat pe semestre, iar o vacanţă prelungită ar duce la decalaje majore în ceea ce priveşte parcurgerea conţinuturilor prevăzute de programa şcolară, mai ales în contextul în care lipsurile învăţământului online se resimt în parcursul educaţional al fiecărui elev.

Mai mult decât atât, aducem în vedere faptul că riscurile de infectare în rândul elevilor şi al personalului didactic pot fi reduse doar prin eforturi conjugate ale tuturor instituţiilor competente, în vederea asigurării infrastructurii sanitare şi a posibilităţilor de testare şi vaccinare împotriva COVID-19 în unităţile de învăţământ. Întreruperea bruscă a cursurilor nu poate reprezenta un substitut pentru cursurile faţă în faţă, ci reprezintă doar o măsură pe termen scurt, cu un impact minor asupra răspândirii virusului.

De aceea, solicităm ca structura anului şcolar 2021-2022 să nu fie modificată în niciun context, iar deciziile de funcţionare a unităţilor de învăţământ să rămână descentralizate, la nivel local, în funcţie de criteriile prevăzute de ordinul comun al celor două ministere.

"După doi ani de schimbări vertiginoase în jurul nostru, nu ne putem permite nicio altă decizie care să destabilizeze sistemul educaţional. O vacanţă prelungită nu este sub nicio formă eficientă, ci doar ar adânci şi mai mult decalajele şi pierderile generate de pandemie. Auzim la televizor că şcolile se deschid primele şi se închid ultimele, dar cum rămâne în practică?", a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.