„Să umplem Călăraşiul de muzică şi culoare”, un proiect iniţiat de tânărul interpret călărășean Cosmin Andrian

cosmin 1Asociaţia „Un Călăraşi mai bun”, în colaborare cu DGASPC Călăraşi, a lansat miercuri, 28 iunie, proiectul „Să umplem Călăraşiul de muzică şi culoare”, după o idee a tânărului interpret călărășean, Cosmin Andrian, câștigătorul a numeroase premii la festivalurile de muzică ușoară, din țară.
Beneficiarii acestui proiect sunt copiii Centrului SERA, ai Centrului de Plasament în Regim de Urgenţă „Sfânta Maria”, dar şi copiii din comunitatea călărăşeană. Proiectul îşi propune să aducă un mic zâmbet pe chipul copiilor, dar și pe chipul tuturor celor implicaţi în această manifestare.
Scopul proiectului constă în desfăşurarea unor activităţi menite să sărbătorească copiii şi afirmarea lor prin limbajul universal al artei: muzică, dans, creaţie plastică. Aceste acțiuni sunt coordonate de adolescenți talentaţi ai Călăraşiului, care s-au remarcat prin activitățile lor extrașcolare.
Cu sprijinul C.P.E.C.A. Călăraşi se vor realiza activităţi de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos.
În perioada 28-30 iunie, copiii care iau parte la acţiunile desfășurate la Centrul SERA sunt:
28 Iunie - tinerii interpreţi călărășeni, care au un palmares bogat, cu premii nationale câștigate la festivalurile de muzica ușoară: Cosmin Andrian, Denisa Şerban şi Antoanela Maria Dima au susţinut un recital muzical, plin de veselie, unde au fost invitaţi să cânte şi copiii prezenţi;
29 iunie - Bianca Drăgănescu, elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei”, care va oferi copiilor lecţii de desen şi pictură.
În data de 30 iunie, Roxana Dumitroiu, coordonator CPECA Călăraşi, va veni cu informaţii privind un stil de viaţă sănătos.

cosmin 2cosmin 3

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.