În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică (ultima a acestei luni calendaristice), 29 martie, ora 03.00 devine ora 04.00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (25).
CFR Călători a informat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE). Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară potrivit www.astro-urseanu.ro.
În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin Ordonanţei nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul Romaniei, care la art (1) precizează că: "In cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o ora în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00", orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în ţările UE.
Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluţie adoptată la 8 februarie 2018 în Parlamentul European.
În România, o propunere legislativă privind renunţarea la trecerea la ora de vară a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la începutul lunii martie 2018.
Sursa www.agerpres.ro