Conducerea Primăriei comunei Grădiştea a anunţat miercuri pri intermediul unui comunicat postat pe pagina de Facebook a instituţiei că femeile din comună vor beneficia de testare gratuită Babeş Papanicolau şi HPV, în cadrul proiectului „Screening pentru Cancerul de Col Uterin şi Tratament precoce – SCCUT”. Prima testare va avea loc pe 25 august iar cea de-a doua în cursul lunii septembrie la o dată ce va fi stabilită ulterior.
„În cadrul unui parteneriat încheiat între Comuna Grădiştea şi iniţiatorii proiectului „Screening pentru Cancerul de Col Uterin şi Tratament precoce – SCCUT” se vine în ajutorul femeilor din comună ce au vârste cuprinse între 24 şi 64 de ani cu posibilitatea de a se testa pentru depistarea precoce, diagnostic şi tratament pentru cancerul de col uterin.
În acest scop vor fi organizate întâlniri informative cu femei de pe raza comunei pentru o informare corectă în ce priveşte accesarea acestor servicii gratuite (teste Papanicolau şi HPV). În ziua testării, serviciile vor fi acordate pe baza unei programări pe intervale orare astfel încât să nu se aştepte mult.
Se vor face teste în două zile, una pe 25 august iar cealaltă va fi în luna septembrie (la o dată ce va fi comunicată ulterior).
Persoanele care sunt interesate şi doresc să beneficieze de aceste servicii pot suna la primărie pentru detalii / înscriere pe listă.
Cum sănătatea dumneavoastră, a femeilor, este foarte importantă, vă aşteptăm în număr cât mai mare să beneficiaţi de aceste servicii gratuite.”, se arată în comunicatul postat pe FB.