Peste 27 de tone deșeuri încărcate din Turcia și Grecia pentru țara noastră, oprite la P. T. F. Călărași

Peste 27 de tone deșeuri încărcate din Turcia și Grecia pentru țara noastră, oprite la P. T. F. Călărași

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași şi comisari din cadrul Gărzii de Mediu Călărași au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra unor mijloace de transport, cantitatea de 27.800 kilograme deșeuri din plastic și sticlă, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer, conform prevederile legale în vigoare.

În ziua de 14.06.2021, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra unor ansambluri rutiere, unul condus de un cetățean turc, în vârstă de 54 de ani, iar celălalt condus de un cetățean român, în vârstă de 33 de ani. Aceștia transportau conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din sticlă precum și din plastic.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor sus-menționate, lucrătorii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Călărași din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că primul autocamion transporta cantitatea de 22.800 de kilograme deșeuri din plastic, iar celălalt transporta aproximativ 5.000 de kilograme deșeuri din sticlă, pentru care șoferii au prezentat documente de transfer care nu erau complete. Deșeurile au fost încărcate din Turcia și Grecia, urmând să ajungă în diferite localități din țara noastră.

În cauză, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport sus-menționate.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.