Normele metodologice de aplicare a legii împotriva violenţei psihologice-bullying au fost publicate în Monitorul Oficial

Normele metodologice de aplicare a legii împotriva violenţei psihologice-bullying au fost publicate în Monitorul Oficial

Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi specialiştii cooptaţi în grupul de lucru de profil au elaborat normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 221/2019 prin care este prevenit şi combătut bullying-ul în spaţiile destinate învăţământului. Normele au fost aprobate prin ordin de ministru şi publicate în Monitorul Oficial din 10 iunie 2020, intrând în vigoare odată cu publicarea acestuia.

Obiectivul normelor metodologice este să faciliteze crearea unui climat sigur şi pozitiv în unitatea de învăţământ, bazat pe respectarea persoanei, nediscriminare, motivarea pentru învăţare şi asigurarea stării de bine a antepreşcolarului/preşcolarului/elevului în unitatea de învăţământ.

De asemenea, normele metodologice oferă un instrument de lucru pentru profesioniştii care lucrează cu antepreşcolarii/preşcolarii/elevii din sistemul educaţional, familiile copiilor, autorităţile responsabile cu protecţia copilului împotriva violenţei, inclusiv a violenţei psihologice-bullying şi cu furnizorii de servicii specializate pentru reabilitarea copiilor-victime, martori şi/sau copiilor cu un comportament agresiv. Promovarea activităţilor de prevenire şi combatere a tuturor formelor de bullying şi cyberbullying în sistemul educaţional preuniversitar este un alt obiectiv urmărit, dublat de identificarea, semnalarea şi intervenţia, în echipă multidisciplinară, în situaţiile de violenţă psihologică-bullying şi cyberbullying.

Astfel, pentru reducerea ratei de prevenire a violenţei psihologice-bullying, în fiecare unitate de învăţământ va fi înfiinţat un grup de acţiune anti-bullying din care vor face parte maximum 10 membri. Între aceştia se vor regăsi directorul unităţii de învăţământ, profesorul consilier şcolar, trei cadre didactice formate în problematica violenţei, inclusiv a violenţei psihologice-bullying, doi sau mai mulţi reprezentanţi ai elevilor, un reprezentant al părinţilor, reprezentanţi ai autorităţii locale. Rolul acestui grup este prevenirea, identificarea şi soluţionarea faptelor de bullying comise între elevi, prin acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice.

Fiecare unitate de învăţământ are obligaţia de a introduce în Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) obiectivul "şcoală cu toleranţă zero la violenţă". În plus, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, în perioada următoare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va realiza Ghiduri de bune practici pe cicluri de învăţământ, privind modul de interacţiune şi de intervenţie în situaţiile de violenţă psihologică-bullying.

Mai mult, implementarea planului anti-bullying, la nivelul fiecărei unităţi şcolare, presupune:

a) activităţi de informare şi conştientizare asupra fenomenului de bullying pentru personalul şcolii, copii şi părinţi;

b) măsuri de comunicare şi informare internă, la nivelul unităţii de învăţământ, cu privire la procedurile de prevenire, identificare, raportare şi intervenţie a situaţiilor de bullying în spaţiul şcolar;

c) proceduri de intervenţie în situaţiile de violenţă psihologică-bullying;

d) responsabilizarea cadrelor didactice în scopul intervenţiei imediate în cazurile de bullying semnalate sau identificate;

e) organizarea unor activităţi, precum concursuri, teatru forum ş.a., în scopul încurajării respectării valorilor şi misiunii declarate a şcolii, participarea la identificarea, medierea sau raportarea situaţiilor de bullying;

f) atragerea părinţilor în participarea la dezbateri şi sesiuni de informare cu privire la bullying;

g) activităţi de măsurare a impactului acţiunilor cuprinse în planul anti-bullying şi ale eficienţei grupului de acţiune

h) orice alt tip de activitate care are scopul de a preveni bullyingul.

"Este datoria noastră, ca adulţi responsabili, să-i apărăm, să-i protejăm pe copiii noştri prin educaţie, prin exemple pozitive. De aceea, Legea anti-bullying, însoţită de normele de aplicare, trebuie văzută ca un pas important pentru asigurarea demnităţii tuturor copiilor din România", a declarat Monica Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării.

Pentru a face cunoscute modalităţile de intervenţie în cazul de bullying, începând cu anul şcolar 2020-2021, unităţile de învăţământ preuniversitar pot afişa infografice accesibile tuturor copiilor, cadrelor didactice, personalului auxiliar şi părinţilor.

Intervenţia cadrelor didactice în situaţiile de bullying din unităţile de învăţământ este disponibilă AICI: https://www.edu.ro/sites/default/files/_imagini/comunicate/2020/comunicate/procedura%20interventie%20antibully-ing.jpg

Background:

Legea de prevenire şi combatere a bullying-ului, completată de normele metodologice, este rodul unei colaborări susţinute, timp de 3 ani, a tuturor stakeholderi-lor existenţi în România, reprezentanţi ai statului şi ai societăţii civile: Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei, CMBRAE, Colegiul Psihologilor, Consiliul Naţional al Elevilor, Organizaţia Salvaţi Copiii, Asociaţia Părinţilor Isteţi, Itsy Bitsy, Simona Ciff.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.