MEN / Majorarea cuantumului sprijinului financiar acordat beneficiarilor Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu"

Guvernul a aprobat astăzi, 5 septembrie, proiectul de Hotărâre pentru modificarea art. 2 din H.G. nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu".

Începând cu noul an şcolar, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toata durata cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor legale prevăzute, suma de 250 lei/lunar, faţă de 180 lei/lunar cât primea până în prezent.

De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei este crescută de la 150 lei la 500 lei, pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală - salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar.

Prin indexarea cuantumului plafonului de accesare a programului la valoarea de 500 de lei inclusiv, venit brut maxim per membru de familie, MEN estimează că numărul potenţialilor beneficiari va putea creşte semnificativ. În anul şcolar 2017 - 2018, peste 33.057 de elevi au beneficiat de acest program.

Ministerul Educaţiei Naţionale va accesa fonduri europene prin Programul Operaţional Capital Uman pentru susţinerea şi continuarea programului "Bani de liceu", fonduri ce vor acoperi şi cheltuielile realizate de statul român pentru perioada anilor şcolari 2015-2018, în vederea acordării acestui sprijin financiar.

BIROUL DE COMUNICARE

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.