Jandarmii călărăşeni, prezenți în mijlocul comunității pentru asigurarea ordinii publice cu ocazia minivacanței de 1 Mai

Jandarmii călărăşeni, prezenți în mijlocul comunității pentru asigurarea ordinii publice cu ocazia minivacanței de 1 Mai

În perioada 26 aprilie – 02 mai a.c., efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași vor desfășura misiuni specifice în zona de competență, pe linia menținerii unui climat de siguranță pentru cetățeni precum și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice cu ocazia minivacanței de 1 Mai.
În această perioadă vor fi intensificate misiunile de patrulare pe raza județului și a municipiului având în vedere asigurarea ordinii și liniștii publice a cetățenilor care aleg să petreacă ziua de 1 Mai în zonele de agrement și în locuri unde pot fi organizate grătare.

Jandarmii călărășeni, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Călărași, I.S.U. Călărași și Poliția Locală, vor asigura măsurile de ordine şi siguranţa publică la o serie de evenimente sportive organizate în zona de responsabilitate.
Astfel, vineri, 26 aprilie, aceștia vor fi prezenți în zona Stadionului ,,Vasile Enache” din comuna Modelu, la meciul fotbal dintre echipele ACS Înainte Modelu – CS Medgidia, din Liga 3 de fotbal, dar și la Sala Polivalentă ,,Ion C. Neagu” din municipiul Călărași, la meciul de futsal, din Liga 1 etapa a 5-a play-off, dintre echipele AFC Dunărea Călărași și Imperial Wet Miercurea Ciuc.

Sâmbătă, 27 aprilie, în zona Stadionului ,,Ion Comșa” din municipiul Călărași, jandarmii călărășeni împreună cu efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, vor avea în vedere desfășurarea în condiții de siguranță a meciului de fotbal dintre AFC Dunărea 2005 Călărași și AFC Hermannstadt, în cadrul Ligii 1 Betano, etapa 7 play-out.

Joi, 02 mai, începând cu ora 19.00, vor fi asigurate măsurile de ordine publică la meciul de handbal masculin dintre echipele AHC Dunărea Călărași 2014 și CSM București (în cadrul Ligii Naționale de Handbal – etapa a 4-a play-off), eveniment care va avea loc la Sala Polivalentă ,,Ion C. Neagu” din municipiul Călărași.

Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată și apropiată locurilor de desfășurare a competițiilor sportive, unde vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru preîntâmpinarea apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite şi pentru protecţia persoanelor care participă la aceste manifestări, fiind pregătiţi să răspundă solicitărilor cetăţenilor fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă ”112”.
Pentru a evita aglomerația din incinta arenelor sportive, recomandăm spectatorilor să ajungă la timp, începând cu ora de deschidere a porților de acces, să respecte măsurile adoptate de către organizatori și forțele de ordine, să dovedească permanent o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.

 

 

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.