În anul școlar 2017-2018, evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în luna mai 2018

Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a aprobat, prin ordin, calendarul de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2017-2018. Potrivit documentului, probele se vor desfășura în intervalul 7 — 24 mai 2018.

Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 7 — 10 mai. Probele scrise la limba română și limba maternă sunt programate în 7 mai, fiind urmate a doua zi de testele de citire la cele două discipline. Proba de matematică este prevăzută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai.

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (15 mai), matematică (16 mai) și limba maternă (17 mai).

Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai (limbă și comunicare) și 24 mai (matematică și științele naturii).

Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, rezultatele EN II se comunică părinților și sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor. La finalul ciclului primar, rezultatele EN IV sunt utilizate și pentru diagnoza de sistem la nivelul acestui tip de învățământ, iar la finalul clasei a VI-a, rezultatele au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și preorientarea școlară. De asemenea, se comunică părinților.

BIROUL DE COMUNICARE

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.