Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) atrag atenţia privind măsura prin care elevilor cu temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius nu li se va permite accesul în centrele de examinare în care se vor susţine examenele naţionale.
Ministerul Educaţiei Naţionale a emis un ordin împreună cu Ministerul Sănătăţii prin care sunt menţionate o serie de măsuri pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, în contextul susţinerii examenelor de Evaluarea Naţională şi Bacalaureat în unităţile de învăţământ preuniversitar din România.
Asociaţiile reprezentative susţin că măsura prin care accesul elevilor cu temperatura corporală de peste 37,3 grade Celsius este interzis poate fi discriminatorie şi va afecta în mod negativ performanţele celor ce urmează să susţină probele scrise ale examenelor.
Menţionăm că există alte cauze medicale ce pot determina o temperatura ridicată a corpului, care să nu indice în mod obligatoriu infectarea cu COVID-19, cum ar fi: sinuzite, infecţii dentare, viroze, ciclu menstrual, precum şi cauze psihologice: emoţii, stres sau temperatura ridicată din perioada verii ce poate duce la o supraîncălzire din mediul exterior. Mai mult, este bine ştiut faptul că temperatura este fluctuantă, mai ales în sezonul cald, şi că atât copiii, cât şi adulţi, spre deosebire de persoanele vârstnice, reţin mai bine căldura în corp. De asemenea, studiile recente din medicină arată că valoarea optimă a temperaturii corporale de 37 de grade Celsius este considerată "o teorie depăşită", aceasta fiind stabilită în secolul al XIX-lea (1)
Incertitudinea de care elevii au avut parte în ultimele trei luni în ceea ce priveşte data exactă de susţinere a examenelor naţionale a afectat în mod evident perioada de pregătire, iar amânarea probelor din cauza celor menţionate anterior va înrăutăţi situaţia. Elevii din anii terminali trebuie să beneficieze de condiţii optime de susţinere a examenelor, iar interzicerea accesului în centrele de examinare este una greşit fundamentală. Autorităţile trebuie să ţină cont de aşteptarea îndelungată şi de semnele de întrebare pe care elevii, părinţii şi profesorii le-au avut în ultima perioadă, la care nu au primit răspunsurile exacte nici în momentul de faţă.
Propunem ca, în cazul în care un elev este depistat cu o temperatură corporală mai mare decât pragul impus de autorităţi, acesta să susţină evaluarea singur, într-o altă sală de clasă, pentru a nu intra în contact cu ceilalţi elevi.
Aşadar, asociaţiile elevilor din Constanţa, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş şi Vâlcea solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării retragerea ordinului emis împreună cu Ministerul Sănătăţii.
"Autorităţile trebuie să asigure condiţiile necesare pentru susţinerea examenelor pentru toţi elevii. Cauzele pentru care un elev poate avea temperatura sunt multiple şi e absurd ca după toată perioada asta în care nu ne-au fost livrate mesaje neclare,cei din anii terminali să se trezească că nu pot susţine examenele la data stabilită.A fost o provocare pentru elevi să se pregătească acasă, iar faptul că există şansa ca ei să sufere de o banală infecţie şi să li se amâne examenul reprezintă o problemă, pentru că îi bulversează şi mai tare. Ar trebui ca în centrele de examinare să existe săli în care elevii cu temperatura mai mare decât cea stabilită să poată susţină probele." - Andreea-Sabina Spătariu, preşedinte AEC
"Ca elev care urmează să susţină examenul de bacalaureat, susţin faptul că autorităţile nu au nici pe departe o abordare responsabilă asupra problemelor ce pot apărea în cadrul susţinerii examenelor. Există o variaţie de alte motive care pot aduce la creşterea temperaturii peste limita admisă de autorităţi, iar, interzicerea elevilor să participe la examen nu este o soluţie, căci, fără o certitudine cum că elevul este infectat, nu se poate interzice accesul la un examen naţional. Fireşte, personal nu consider că autorităţile îşi vor asuma complet protecţia sănătăţii elevilor care susţin examenul, dar, sper că dumnealor să ia în calcul faptul că aici nu mai există loc de celebra abordare specifică ultimilor ani la învăţământ, adică, măsuri incomplete şi fără un fundament stabil care, nu au putut oferi încrederea elevilor cum că viitorul educaţiei se află pe mâini sigure. - Nicolae-Alexandru Rădulescu, preşedinte AEBI
"Există mai multe cauze pentru a avea temperatură mare, una fiind, în situaţia fetelor, ciclul menstrual. Îmi imaginez o fată care se trezeşte dimineaţa cu temperatura mai mare de 37.3 grade Celsius, neştiind de faptul că temperatura corpului ei e ridicată, merge să îşi dea examenul de bacalaureat/evaluare naţională şi este întoarsă acasă, deoarece poate fi suspectă. Nu ne permitem să anulăm examenele pentru o parte nici măcar pentru un elev." - Paula-Livia Buda, preşedinte AEM
"După aproximativ trei luni în care elevii ce susţin examenele de Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul au fost lăsaţi în suspans privind deciziile care le hotărăsc viitorul, Ministerul Educaţiei revine cu o nouă măsură, restricţionând, nu pentru întâia oară, accesul la educaţie. Elevilor cu o temperatură mai mare de 37,3 C le este interzis accesul în unităţile de învăţământ. Înţelegem situaţia critică actuală şi nu ne dorim să ne prefacem a fi medici, dar această temperatură se încadrează în standardele optime pentru corpul uman. Ţinem să subliniem faptul că, febra nu este ceva marca exclusiv COVID-19: o simplă infecţie dentară sau un 'guturai', aşa cum îl numeau bătrânii, pot cauza creşterea temperaturii cu un grad sau două. Nu este cea mai optimă decizie, întrucât aceste examene se vor susţine vara, când căldura este aproape de nesuportat, iar temperatura noastră creşte oricum din cauza condiţiilor atmosferice. Dacă îşi doresc cu adevărat ca elevii să îşi susţină examenele, autorităţile vor propune soluţii, nu restricţii - cum ar fi, izolarea acelui elev suspect de COVID-19 într-o clasă separată cu un profesor supraveghetor, unde îşi va susţine examenul în cauză în condiţiile impuse odată cu distanţarea socială. Însă, fără să ne asumăm vreun credit, întrebăm din nou: tot noi elevii să venim cu soluţii, cei care suntem puşi în dificultate de altfel? Aşteptăm un răspuns la această întrebare de luni întregi." - Rahela-Maria Macovei, preşedinte AVE
*
(1) https://www.health.harvard.edu/blog/time-to-redefine-normal-body-temperature-2020031319173