DPL Călăraşi: 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.180 lei, au fost aplicate în perioada 31 mai – 06 iunie 2021

DPL Călăraşi: 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.180 lei, au fost aplicate în perioada 31 mai – 06 iunie 2021

În perioada 31 mai – 06 iunie 2021, politiştii locali şi-au desfăşurat activitatea, conform planificării lunare, având la bază atribuţiile prevăzute în Legea nr. 155/2010, H.G.nr. 1332/2010, Planul de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului pe anul 2019, respectiv Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, Regulamentul de Ordine Interioară, precum şi în concordanţă cu evoluţia situaţiei operative din zonele şi locurile date în responsabilitate. S-a avut în vedere, în principal, acoperirea cu elemente de dispozitiv, a tuturor zonelor şi itinerariilor de patrulare unde, conform statisticilor şi a informaţiilor primite de la celelalte structuri de ordine publică sau de la cetăţenii municipiului, acolo unde frecvent se tulbură ordinea şi liniştea publică, se săvârşesc acte sau fapte antisociale.

În perioada 31 mai – 06 iunie 2021 Poliția Locală Călărași:

- a continuat desfășurarea de acțiuni în sistem integrat în colaborare cu reprezentanții I.P.J. Călărași, pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică pe raza municipiului, dar și pentru limitarea infectării cu noul Covid-19, a cetățenilor municipiului.

- a acționat permanent, cu o patrulă mobilă, pe raza orașului pentru menținerea curățeniei mai ales în zona platformelor de gunoi, depistarea persoanelor care aruncă gunoi în alte locuri și a celor care caută prin deșeurile menajere din aceste locații, colaborând cu angajații REBU pentru ridicarea deșeurilor reciclabile.

- a desfășurat, împreună cu Biroul Poliției Rutiere, din cadrul IPJ Călărași, acțiuni pe linia siguranței rutiere precum și acțiuni pentru sancționarea celor care încalcă regulile privind oprirea, staționarea și parcările neregulamentare;

- a efectuat controale în trafic pe linia respectării reglementărilor legale privind circulația autovehiculelor de tonaj mare pe raza municipiului ;

- a desfășurat activități specifice în sistem integrat cu reprezentanții I.P.J. Călărași pentru aplicarea măsurilor dispuse ca urmare a declarării stării de alertă;

- a verificat persoanele carantinate sau izolate la domiciliu dar a procedat și la comunicarea Dispozițiilor de carantinare / izolare persoanelor în cauză .

- a desfășurat acțiuni pe linia transportului în comun de persoane, pentru respectarea măsurilor de protejare a populației împotriva noului virus ;

- a asigurat supravegherea permanentă a centrelor de vaccinare Covid-19 ;

- a asigurat fluidizarea traficului rutier și pietonal precum și identificarea proprietarilor autovehiculelor aflate în zonele unde Primăria Călărași desfășoară activități de modernizare a carosabilului respectiv a trotuarelor sau a parcărilor de domiciliu precum și toaletarea arborilor ;

În perioada 31 mai – 06 iunie 2021 polițiștii locali au legitimat un număr de 160 persoane, au intervenit la 22 sesizări primite prin Dispeceratul instituției și 25 sesizări primite prin sistemul 112, au aplanat 7 stări conflictuale, au constatat 76 fapte antisociale și au aplicat un număr de 43 sancțiuni contravenționale (în valoare de 13180 lei) și 33 avertismente verbale, după cum urmează:

  1. OUG nr.195/2002 – privind circulația pe drumurile publice – 15 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 1160 lei dar și cu avertisment scris plus 26 puncte penalizare.
  2. Legea 55/2020 – privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19 – 8 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni în valoare 8500 lei dar și cu avertisment scris .
  3. Legea nr.61/1991 – r - sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice – 5 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 400 lei .
  4. HCL 79/2021 – privind Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de domiciliu – 3 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni în valoare de 300 lei dar și cu avertisment scris .
  5. HCL 219/2008 – privind Regulamentul de gospodărire comunală a municipiului Călărași – 7 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 700 lei .
  6. OUG 97/2005 – privind actele de stare civilă – 3 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 120 lei ;
  7. HCL 40/2013 – privind Regulamentul de eliberare și folosire a permiselor de “Liberă Trecere” pentru autovehiculele cu tonaj mai mare de 3,5 tone pe raza municipiului - 2 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 2000 lei .

Director Executiv Adjunct

Gabriel Vrînceanu