Crucea Roșie Română – Filiala Călărași “nu se dezminte” și mai face o faptă bună de...pus în ramă. Astăzi, echipa de voluntari coordonată de Aura Giurcă, sufletul acestei “uzine” care produce fapte bune pe bandă rulantă, s-a oprit preț de câteva zeci de minute în curtea DGASPC Călărași, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, donând produse de îngrijire și igienă personală, dezinfectanți, îmbrăcăminte, dulciuri, sucuri, alte materiale copiilor și persoanelor adulte cu dizabilități din centrele rezidențiale aflate în subordonarea Direcției. “Acțiunea umanitară, derulată astăzi 24.11.2021, la sediul DGASPC Călărași s-a desfășurat cu implicarea directă a d-nei Aura Giurcă și a voluntarilor din cadrul filialei, având drept obiectiv oferirea cu titlu gratuit a unor produse de îngrijire și igienă personală, dezinfectanți, îmbrăcăminte, dulciuri, sucuri, alte materiale, toate produsele urmând a fi distribuite copiilor și persoanelor adulte cu dizabilități din centrele rezidențiale aflate în subordonarea DGASPC Călărași.
Donațiile oferite crează bucurie, încântare, satisfacție, în rândul beneficiarilor noștri, atât prin calitatea produselor oferite, cât și prin utilitatea lor. Transmitem, pe această cale, mii de mulțumiri d-nei director Aura Giurcă pentru toate gândurile și faptele frumoase, dar și pentru efortul depus constant în toate acțiunile umanitare pe care le desfășoară. Cu această acțiune, bucuria sărbătorilor de iarnă începe mai devreme pentru beneficiarii DGASPC Călărași!”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a DGASPC Călărași.