Date privind eficiența vaccinurilor împotriva COVID-19

Date privind eficiența vaccinurilor împotriva COVID-19

CNCAV a realizat studiul de eficiență a vaccinării împotriva COVID-19 în rândul persoanelor vaccinate, comparativ cu evoluția persoanelor nevaccinate. Setul de date analizat a inclus peste 2,7 milioane de teste (pozitive și negative), colectate de la peste 1,7 milioane de persoane unice, cu vârsta de peste 16 ani și cu istoric cunoscut de vaccinare împotriva COVID-19, și s-a efectuat în perioada februarie – mai 2021, atuncicând varianta Alfa a virusului era dominantă în țara noastră.

Rezultatele au arătat că:

La persoane nevaccinate:  

659 cazuri de infecție

167 spitalizări

10 internări în ATI

27 decese

La persoane cu schemă incompletă de vaccinare, după 14 zile de la efectuarea dozei 1:

404 cazuri de infecție

85 spitalizări

4 internări în ATI

10 decese

La persoane vaccinate complet, după 14 zile de la efectuarea dozei 2:

69 de cazuri de infecție

14 spitalizări

0.9 internări în ATI

1.6 decese

Întrucât riscul de evoluție severă a bolii variază în funcție de populația analizată, eficiența vaccinării împotriva infecției, a spitalizării, internării în ATI și a decesului în urma COVID-19 a fost calculată ajustat, în funcție de vârstă, sex și săptămâna testării.

Eficiența împotriva infecției, analizată pentru fiecare tip de vaccin, începând cu 14 zile de la efectuarea dozei 2:

Comirnaty/BioNTech Pfizer: 84.1% (CI: 81.8-86.1)

Spikevax/Moderna: 93.1% (CI: 84.1-97.0)

Vaxzevria/AstraZeneca: 71.1% (CI: 23.5-89.1)

Notă: administrarea vaccinului Janssen a debutat la data de 4 mai 2021, sens în care nu     s-au acumulat suficiente date pentru perioada raportată (până la 31 mai a.c.). Eficiența acestui tip de vaccin va fi evaluată în perioada următoare.

Eficiența cumulată pentru toate tipurile de vaccin, calculată după 14 zile de la efectuarea dozei 2:

eficiența împotriva infecției: 84.4% (interval de confidență 95% – CI: 82.1-86.3)

eficiența împotriva spitalizării: 91.8% (CI: 90.2-93.1)

eficiența împotriva internării în ATI: 92.8% (CI: 89.6-95.0)

eficienta împotriva decesului: 95.1% (CI: 93.4-96.3)

CONCLUZII!

În România, vaccinarea împotriva COVID-19 a redus:

de peste 5 ori riscul de infecție;

de peste 10 ori riscul de spitalizare;

de aproape 14 ori riscul de internare în ATI;

de peste 20 de ori riscul de deces în urma COVID-19.

O altă concluzie observată a fost că protecția împotriva spitalizării, internării în ATI și a decesului este de peste 50% încă de la administrarea dozei 1, la minim 14 zile de la efectuarea acesteia.

De reținut: beneficiile maximale se obțin după 14 zile de la efectuarea schemei complete de vaccinare, ceea ce subliniază importanța administrării dozei 2.

NU UITAȚI!

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european.

vaccinurile împreună cu măsurile de protecție non-farmaceutice sunt principalele căi de a limita efectele pandemiei;

vaccinurile pot preveni apariția unor noi variante ale virusului SARS-CoV-2;

vaccinurile reduc semnificativ riscul de boală severă și limitează răspândirea virusului;

vaccinurile reduc considerabil riscul de spitalizare;

vaccinurile reduc considerabil riscul de deces

Este nevoie mai mult ca oricând sa manifestam solidaritate și sa alegem vaccinarea, pentru siguranța noastră și a celor dragi. Să avem încredere în actul medical și în știință! Doar prin vaccinarea împotriva COVID-19 vom reuși să ajungem la normalitate și să redăm șansa la viața celor mai vulnerabili dintre noi!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.