Consiliul Naţional al Elevilor solicită adoptarea hotărârii de guvern privind cuantumul minim al burselor şcolare!

Consiliul Naţional al Elevilor solicită adoptarea hotărârii de guvern privind cuantumul minim al burselor şcolare!

La sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul Educaţiei a lansat proiectul de hotărâre de guvern privind stabilirea cuantumului minim al burselor şcolare, prin care se reglementează majorarea sumelor începând cu semestrul al II-lea al acestui an şcolar şi diferenţierea acestora în funcţie de tipul de bursă.

Consiliul Naţional al Elevilor salută propunerea de a majora cuantumurile minime ale burselor şi solicită adoptarea actului normativ în cursul acestei săptămâni, astfel încât elevii să poată beneficia de burse inclusiv pentru luna septembrie. De asemenea, este esenţial ca sumele aferente cuantumului minim să fie incluse în legea bugetului de stat a anului 2022, în baza unor cifre reale de beneficiari, în speţă numărul de elevi eligibili pentru burse în semestrul I al acestui an şcolar. Acest aspect poate fi asigurat de Ministerul Educaţiei, care are datoria de a centraliza numărul elevilor beneficiari în semestrul I, astfel încât impactul bugetar să fie racordat la realitatea din şcoli.

Considerăm că mărirea cuantumului burselor reprezintă o investiţie sustenabilă în educaţie, întrucât oferă un sprijin relevant pentru elevii aflaţi în situaţii de risc socio-economic şi, totodată, motivează elevii să ajungă la performanţe academice remarcabile în parcursul lor educaţional.

"În urma discuţiilor cu Ministerul Educaţiei, solicitările Consiliului Naţional al Elevilor se concretizează într-o hotărâre de guvern, care va mări cuantumurile minime ale burselor şcolare începând cu semestrul al II-lea al acestui an şcolar. De aceea, este absolut elementar ca actul normativ să fie adoptat în şedinţă de Guvern până la sfârşitul lunii septembrie, astfel încât bursele să poată ajunge la elevi inclusiv pentru primele săptămâni de şcoală.", a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.