Călăraşi / Piaţa Agroalimentară va fi modernizată!

Copy of Piata AGROALIMENTARAConducerea Serviciului Public Pieţe şi Oboare (SPPO) care administrează imobilul susţine că Primăria a iniţiat primii paşi demarând procedura de a elaborare a documentaţiei de demolare. Cel mai probabil, anul viitor, în locul Halei de Legume – Fructe se vor construi un supermarket, o micro – piaţă agroalimentară şi va fi amenajată o parcare modernă.

 

A fost înfiinţată în 1967. Este unul din simbolurile Călăraşiului, care şi-a dus existenţa dar şi faima, în două epoci diferite. O „mândrie” a municipiului până în 1989, Piaţa Agroalimentară sau Hala de Legume – Fructe din cadrul Pieţei Centrale, a intrat într-un evident proces de degradare mai ales în ultimii 10 ani. Subiect de campanii electorale pentru candidaţii care au râvnit la funcţia de primar, piaţa care găzduieşte momentan în jur de 20 de producători agricoli, va intra, în sfârşit, într-un amplu proces de modernizare. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii Seviciului Public Pieţe şi Oboare, instituţie care administrează spaţiile aflate în cadrul Halei. „În această perioadă a fost demarată procedura de elaborare a documentaţiei de demolare. Primăria are la dispoziţie un buget de 80 de mii de lei. Urmează elaborarea PUZ-ului după care demolarea propriu – zisă. După informaţiile noastre, tot acest proces s-ar putea finaliza până la sfârşitul anului” susţine directorul SPPO, Vasile Manea.

Hala se întinde pe o suprafaţă de 2310 mp iar ultimele lucrări de reparaţii ar fi avut loc în urmă cu vreo 10 ani. De atunci, nimic!

De data asta, autorităţile locale par hotărâte să modernizeze hala, având la dispoziţie două modalităţi. „Printr-o decizie a Curţii de Conturi, s-a stabilit că Primăria este instituţia care deţine acest imobil şi tot ea este îndreptăţită să modernizeze piaţa. În acest sens, ei au la dispoziţie două căi. Vor scoate la licitaţie modernizarea acestui obiectiv. Deja, două firme, una e din judeţ, şi-au anunţat intenţia de a participa la licitaţie solicitând concesionarea pieţei, probabil, pe o perioadă de cel puţin 25 de ani, timp în care să-şi recupereze investiţia. Câştigătoarea va trebui să construiască un supermarket, să amenajeze o micro - piaţă agroalimentară şi să construiască o parcare. SPPO nu va încasa decât chiria aferentă terenului urmând ca firma respectivă să încaseze chiria pentru spaţii. Cea de-a doua variantă înseamnă că lucrările vor fi efectuate de Primărie, urmând ca noi să administrăm spaţiile de acolo” precizează directorul Vasile Manea care opinează că cea mai bună variantă ar fi ca întreaga piaţă să fie concesionată unei societăţi comerciale care să administreze spaţiile nou create.

 

 

Piaţa Centrală, prioritate în programul lui Drăgulin

În urmă cu un an, primarul Dan Drăgulin declara că modernizarea Pieţei Centrale reprezintă o prioritate a mandatului său 2016 – 2020. „Modernizarea pieţei se va face prin amenajarea unei parcări pe structură metalică, având asigurate toate condiţiile de operare: edificarea unei construcţii moderne care să satisfacă nevoile locuitorilor din zonă ce pot fi acoperite prin existenţa unei pieţe agroalimentare. Construcţia metalică va îngloba o suprafaţă vitrată foarte mare” se arăta în programul candidatului Daniel Ştefan Drăgulin.

Piaţa Centrală înseamnă nu doar Hala de Legume – fructe ci şi Hala de carne care se întinde pe o suprafaţă de 1600 mp.

 

 

Bazar-ul, în atenţia SPPO

Conducerea Serviciului Public Pieţe şi Oboare susţină că şi modernizarea Bazar-ului este o necesitate. Investiţia s-ar ridica la circa 40 de miliarde de lei vechi şi presupune construirea unui imobil care să-i găzduiască pe comercianţi precum şi amenajarea zonei. „Sperăm ca începând de anul viitor, să identificăm resursele pentru modernizarea Bazar-ului. Investiţiile sunt destul de mari, după calculele noastre, estimate la 40 de miliarde de lei vechi. Suprafaţa de acolo este de 1600 mp şi intenţionăm să construim un imobil care să-i găzduiască pe comercianţi. O altă componentă a investiţiei se referă şi la reamenajarea zonei care presupune şi construirea unei parcări” susţine directorul SPPO, Vasile Manea.

 

 

SPPO, venituri anuale totale, de peste 1,6 milioane lei

Serviciul Public Pieţe şi Oboare a fost înfiinţat în 2001 prin HCL 9, fiind un serviciu finanţat integral din bugetul local. Instituţia condusă de Vasile Manea realizează venituri din închirieri de spaţii, tarabe, concesiuni de terenuri, taxe forfetare tarabe, administrând Piaţa Centrală, Piaţa Big, Bazar-ul, Piaţa Cuza Vodă şi Oborul.

În 2014, SPPO a obţinut venituri totale de 1.675.618 lei, anvelopa salarială fiind de 852.932 lei. În 2015, veniturile realizate au fost de 1.634.034 lei, bugetul alocat salariilor fiind de 875.059 lei. Anul trecut, SPPO a raportat venituri totale de 1.669.731 lei, cheltuielile pentru salarii cifrându-se la 1.095.594. În 2016, încasările au fost mai mari cu 7% faţă de anul precedent. Cheltuielile de personal, în 2016, au crescut cu 25% ca urmare a creşterii salariului minim la 1250 de lei, pentru personalul necalificxat acesta având o pondere de 43% în total salariaţi.

În acest moment, Serviciul are 52 de angajaţi, jumătate dintre ei fiind necalificaţi.

La sfârşitul lunii septembrie 2017, veniturile SPPO erau de 1,4 milioane lei. „Până la sfârşitul anului, estimăm că veniturile vor fi de 1,7 milioane lei. Pentru plata integrală a salariilor, am mai avea nevoie de circa 3 miliarde de lei vechi.” subliniază Vasile Manea.

În ceea ce priveşte cheltuielile materiale (utilităţi, reparaţii, furnituri, abonamente, etc), acestea au fost de 726.571 lei (2014), 628.571 lei (2015) şi de 526.845 lei (2016). „Cu eforturi susţinute, ne putem desfăşura activitatea în condiţii bune. Am reuşit până acum să fim pe linia de plutire şi sper ca şi în 2018 să fim pe picioarele noastre” conchide directorul SPPO, Vasile Manea.

Copy of Vasile Manea

 

p. aGRO 2

P. agro 3

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.