Călărași | Peste 600 de polițiști vor acționa pentru asigurarea ordinii și siguranței publice

Călărași | Peste 600 de polițiști vor acționa pentru asigurarea ordinii și siguranței publice

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, sunt la datorie în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Sărbătoarea Învierii Domnului să fie celebrată în siguranță.

În perioada 30 aprilie-03 mai a.c., peste 600 de polițiști vor acționa pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, prevenirea faptelor antisociale și pentru prevenirea răspândirii și infectării cu virusul SARS COV-2.

Polițiștii vor fi prezenți în zona lăcașurilor de cult de pe raza județului pentru a preveni orice fel de evenimente nedorite, pentru a fluidiza traficul rutier și a evita formarea de aglomerări de persoane, precum și pentru a se asigura că se respectă măsurile sanitare de prevenție.

Se acționează în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun, pe terase, parcuri, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru prevenirea faptelor antisociale.

De asemenea, polițiștii rutieri acționează cu mijloacele tehnice din dotare pentru supravegherea traficului rutier pe drumurile publice din județ, cu scopul de a preveni și combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

Reamintim că purtarea corectă a măștii de protecție în toate spațiile publice este obligatorie, inclusiv în zona lăcașurilor de cult și pe timpul oficierii slujbelor religioase.

În caz de urgență sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, sesizați cel mai apropiat polițist ori sunați la 112 - Apelul Unic de Urgență!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.