Călăraşi / În jur de 300 de poliţişti vor fi la datorie, de Crăciun!

Aproximativ 300 de poliţişti vor fi la datorie, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în liniște și siguranță.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi este la datorie, în serviciul comunităţii, în perioada Crăciunului, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Cei aproximativ 300 de poliţişti, care vor acționa suplimentar faţă efectivul curent de ordine şi siguranţă publică, au ca prioritate prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenția rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul poliţiştilor care acționează în această perioadă, peste 200 sunt de la structurile de ordine publică, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: rutieră, transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

De asemenea, peste 100 de patrule de siguranţă publică, dintre care peste 20 pedestre şi aproape 110 auto, vor acționa, zilnic, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Totodată, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative și asigurarea fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi 325 de autospeciale, dintre care 11 dotate cu aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

Poliţiştii de la transporturi vor patrula, zilnic, pe trenurile de călători, precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.