Călărași / Grefier trimis în judecată pentru trafic de influență

La data de 29 august 2017, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Călărași au finalizat cercetările, iar procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași a întocmit rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei V.N., grefier în cadrul Judecătoriei Călărași la data comiterii faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În fapt, în perioada februarie – mai 2017, V.N., folosindu-se de calitatea sa de grefier în cadrul Judecătoriei Călărași, i-a lăsat impresia lui S.M., cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, că are influență asupra procurorilor din cadrul acelei unități de parchet și i-a promis acestuia că va interveni pe lângă procurorul de caz în vederea soluționării favorabile a dosarului în care era cercetat, promisiune în schimbul căreia a primit în trei tranșe suma de 1200 lei.

În cauză, lucrătorii S.J.A. Călărași au fost delegați de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași să efectueze activități de urmărire penală.  

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.