Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la 240.00 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu

 Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la 240.00 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unor acțiuni specifice derulate pe linia prevenirii și combaterii faptelor ce aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, peste 1.200 de bunuri care erau inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cursul zilei de ieri, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra a două autocare, care transportau persoane în regim internațional, pe ruta Turcia - România.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit printre bagajele pasagerilor, mai multe pungi din plastic. Acestea conţineau peste 500 bunuri, constând în articole vestimentare, de încălțăminte precum și parfumuri care purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că bunurile respective aparțineau unor pasageri ai autocarelor, cinci cetățeni români, cu vârste cuprinse între 25 și 38 de ani și un cetățean turc, în vârstă de 52 de ani.

Produsele sus-menționate, în valoare de aproximativ 102.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și introduse în Camera de Corpuri Delicte din cadrul S.T.P.F. Giurgiu.

În ziua de 24.08.2021, în Punctul de Trecerea a Frontierei Călărași, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Direcției Generale a Vămilor – Serviciul Supraveghere și Control au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific unui ansamblu rutier, care transporta textile din Turcia, pentru o firmă din Ucraina. La volanul automarfarului se afla un cetățean turc, în vârstă de 56 ani.

Deoarece existau suspiciuni că marfa transportată este contrafăcută, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunțit.

Astfel, echipa comună de control a descoperit faptul că printre marfa transportată, se aflau  703 articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute și erau susceptibile a fi contrafăcute.

Produsele respective, în valoare de aproximativ 138.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali din cadrul Direcției Generale a Vămilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări față de persoanele sus-menționate, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, urmând cala finalizare să fie propuse măsuri legale prin unitățile de parchet.

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.