AJOFM Călărași | În atenţia absolvenţilor promoţiei 2021

AJOFM Călărași | În atenţia absolvenţilor promoţiei 2021

Reamintim absolvenților instituţiilor de învăţământ, faptul că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele agențiilor pentru ocuparea forţei de muncă pentru a beneficia de servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă.

Precizăm că înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele AJOFM Călărași, beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților, în evidenţele agenţiei, ca persoane în căutarea unui loc de muncă, sunt:

  • actul de identitate, în original şi copie;
  • actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;
  • CV model EUROPASS.

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana, în vârstă de minim 16 ani, care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați să se înregistreze în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, în termen de 60 de zile de la absolvire. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Compartimentul Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.