Accident rutier pe raza localităţii Mânăstirea, la marginea pădurii Ciornuleasa

Accident rutier pe raza localităţii Mânăstirea, la marginea pădurii Ciornuleasa

Conducătorul unei autoutilitare de transport marfă a intrat într-un copac, după ce a evitat lovirea unei căprioare, din accident rezultând vătămarea a două persoane, care au primit asistenţă medicală şi au fost transportate la spital

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Chiselet au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospeciala de descarcerare şi o autospecială de prim ajutor SMURD

La locul faţa locului s-a deplasat de asemneea şi o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă care a preluat una dintre victimele accidentului şi au transpotat-o la spital

În data de 09.03.2020, ora 06.30, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Chiselet au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină, pe raza comunei Mânăstirea, în marginea pădurii Ciornuleasa, pentru acordatrea primului ajutor în cazul a două persoane, care au suferit diverse traumatisme, după ce autoutilitara de transport marfă în care se aflau a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului, după ce conducătorul vehiculului a evitat să lovească o căprioară ce îi ieşise în faţă.

În urma accidentului rutier, două persoane aflate în autovehiculul de transport marfă au avut nevoie de îngrijiri. Cei doi erau conştienţi şi prezentau diverse traumatisme, fară a fi pusă în pericol viaţa vreunuia dintre ei.

Una dintre victime a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD Chiselet şi a fost transportată la spital, iar cealaltă persoană a fost preluată şi transportată la spital de către echipajul S.A.J.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.