Liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță a declarat joi că social-democrații pot obține la alegerile parlamentare din 1 decembrie 3 mandate din care unul de senator și 2, de deputați iar în urma redistribuirii, în funcție și de rezultatele obținute și de contracandidați, încă un mandat, fie de senator fie de deputat.
“Dacă mâine ar avea loc alegerile parlamentare, am putea obține un mandat de senator și două de deputați. (...) Cred că ne-am putea baza pe cei 3 parlamentari care sunt eligibili. La redistribuire mai putem să mai prindem un mandat de deputat sau de senator, în funcție și de rezultatele celorlalți care au intrat în competiție.”, a afirmat Iliuță, în cadrul unei conferințe de presă prilejuită de lansarea candidaților PSD Călărași la parlamentare.
În atingerea acestui deziderat, Iliuță mizează în primul rând pe forța partidului care s-a clasat pe primul loc la locale. Asta înseamnă președinția și majoritatea simplă în Consiliul Județean precum și 35 de primării (incluzând aici cele două municipii, Călărași, respectiv Oltenița, precum și orașele Lehliu și Fundulea).
La parlamentarele din 2020, PSD, tot cu Vasile Iliuță, la timonă, PSD Călărași a câștigat alegerile, obținând un mandat de senator (32.893 de voturi | 44,09%) și 2, de deputați (34.126 de voturi | 45,50%).
Pe 2 s-a clasat PNL cu câte un mandat de senator (21.330 de voturi | 28,59%), respectiv de deputat (21.666 de voturi | 28,89%).
Cel de-al 4 lea mandate de deputat a revenit, în urma redistribuirii AUR (7041 de voturi | 9,38%).