V. Steriu: Oamenii ăștia habar nu au pe ce lume sunt, și nici nu le pasă de nimeni!

V. Steriu: Oamenii ăștia habar nu au pe ce lume sunt, și nici nu le pasă de nimeni!

După ce ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat, joi, că legea adoptată de Parlament privind acordarea unor despăgubiri ca urmare a secetei este "populistă" şi nu va putea fi pusă în aplicare, iar premierul Ludovic Orban a cerut atacarea ei la Curtea Constituţională, deputatul PSD, Valeriu Steriu a reacţionat sâmbătă susţinând pe pagina personală de Facebook că “m-am săturat de nepriceperea și imobilitatea acestui guvern!” în  condiţiile în care “Pandemia a lovit economia românească în moalele capului, iar peste această nenorocire, seceta a afectat peste 1,6 milioane de hectare de culturi. Aproape 1 milion de hectare sunt compromise total!”

“Am votat în Camera Deputaților o lege pentru despăgubirea fermierilor ale căror terenuri sunt afectate cu mai mult de 30% de secetă. Pentru toți, în toată țara, chiar dacă au asigurări pentru suprafețe, chiar dacă nu au.

Sprijinul acordat fermierilor (sau lipsa acestuia!) va avea consecințe și la toamnă, dar și anul viitor. Fără să înțeleagă că agricultura înseamnă hrană, premierul se războiește cu Parlamentul, iar ministrul agriculturii spune ba că se gândește, ba că legea nu se va putea aplica neavând acceptul Comisiei Europene. Oamenii ăștia habar nu au pe ce lume sunt, și nici nu le pasă de nimeni! În 2007 am avut o situație aproape identică. Atunci însă a venit ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeș, în Parlament și a cerut o astfel de lege. A fost notificată Comisia, iar ajutorul a fost aprobat.

Notificarea Comisiei se face cu argumente. Pandemia și seceta sunt mai mult decât argumente. Trebuie doar să vrei să guvernezi, adică să îți faci datoria față de țară! Ministrul de finanțe a împrumutat peste 77 miliarde de lei, dar nu a alocat niciun leu agriculturii. Nu știe nimeni ce a făcut cu banii.

Legea mai trebuie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial. Sper să nu se împiedice!” a mai scris pe Facebook Steriu, fost parlamentar al judeţului Călăraşi în perioada 2012 – 2016.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.